Skip to content
Politică

Cei şapte violatori din Vaslui, mutaţi în penitenciar de maximă siguranţă

Cei şapte violatori din Vaslui au fost mutaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Asta după ce pedepsele lor au fost mărite.

Potrivit româniatv.net, în penitenciarul de maximă siguranţă nu îi aşteaptă însă o viaţă uşoară. Îi avertizează chiar membrii din clanul Corduneanu închişi acolo.

Silviu Burada, tânărul considerat iniţiatorul violului din Vaslui care a îngrozit o ţară întreagă, a fost condamnat definitiv la 10 de ani închisoare. Tânărul a primit pedeapsa cea mai grea, dintre cei şapte violatori.

Înainte de condamnarea finală, Silviu Burada, la fel ca şi ceilalţi patru inculpaţi care nu şi-au recunoscut faptele, au făcut o cerere prin care au solicitat să fie audiaţi din nou.

Cu o săptâmână înainte de ultimul proces, aceştia au fost audiaţi, separat, şi şi-au spus propria variantă despre cele întâmplate. Silviu Burada a avut o variantă care nu i-a convins pe judecători să-i mişcoreze pedeapsa şi s-a ales, ca toţi ceilalţi, cu ani în plus pe închisoare.

Tânărul a susţinut, în faţa judecătorilor, că fata era îndrăgostită lulea de el şi că ar fi făcut orice i-ar fi cerut, fără să stea pe gânduri. Drept urmare, a întreţinut relaţii sexuale cu toţi cei şapte, de bună voie. Mai mult, inculpatul s-a caracterizat drept un tânăr cu succes la femei, fiind curtat de toate fetele din sat şi a susţinut că în cazul fetei a dat chiar dovadă de romantism.

Silviu Burada a negat faptul că a pus la cale violul şi fără să intre în detalii a lăsat să se înţeleagă că orgia sexuală a fost dorinţa tinerei care, a spus el, nu a plâns şi nu a leşinat.

În timpul declaraţiei, Burada a făcut însă o mărturisire care l-a dat de gol. Întrebat ce a spus fata după ce a fost adusă acasă, după viol, acesta a spus „”Ne vedem la Poliţie!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *