Cel puţin 17 persoane au murit, iar alte 90 au fost rănite în ultimele zile în, într-o furtună de zăpadă, în Japonia, potrivit unui bilanţ provizoriu prezentat luni de către Agenţia japoneză de Gestionarea Incendiilor şi Catastrofelor, relatează AFP.
O furtună intensă a afectat regiunile din nordul Japoniei, care a antrenat ninsori de trei ori mai importante decât media anotimpului şi care a lăsat mii de oameni fără electricitate.
În urma unor noi intemperii în timpul weekendului Crăciunului, bilanţul a crescut de la 11 morţi sâmbătă la 17 morţi luni, potrivit Sky News.
Ninsori abundente au avut loc în ultimele zile pe principala insulă niponă, Honshu, de-a lungul Mării Japoniei, dar şi în marea insulă din nord Hokkaido.
Majoritatea persoanelor care au murit au căzut îndepărtând zăpada de pe acoperişuri sau au fost acoperite de grămezi uriaşe de zăpadă căzută de pe acoperişuri.
Primăriile le-au cerut locuitorilor să fie prudenţi în timpul operaţiunilor de deszăpezire şi să nu mai acţioneze singuri.
Agenţia Meteorologică japoneză (JMA) îi sfătuieşte pe locuitorii din zonele afectate să nu plece la drum, după blocarea unor vehicule în zăpadă.
Acest episod de ninsori urma să scadă în intensitate începând de luni, potrivit JMA.
Heavy snow across Japan has killed 17 people and left thousands of homes without power.
Many of those who died fell while removing snow from roofs, or were buried underneath thick piles of snow sliding off rooftops.https://t.co/PAiZ4D1jU3 pic.twitter.com/O8EZj1L9HI
— Sky News (@SkyNews) December 26, 2022
Le forti nevicate in molte parti del #Giappone hanno causato 14 vittime nell’ultima settimana. Più di 80 persone sono rimaste ferite, di cui 30 in gravi condizioni, secondo le autorità#Japan #snow pic.twitter.com/gevfWW8yqZ
— Kurosh1974 (@Kurosh_74) December 26, 2022
