Skip to content
Externe

Cel puţin 19 ţări, inclusiv SUA, se angajează la COP26 să nu mai finanţeze proiecte privind energii fosile, inclusiv gaze naturale şi petrol, în premieră, în străinătate

news.ro

Cel puţin 19 ţări au anunţat joi că pun capăt – până la sfârşitul lui 2022 – investiţiilor în străinătate a ”proiectelor privind combustibili fosili neînsoţite de sisteme de capturare a carbonului”, o decizie care ar putea fi una dintre cele mai importante decizii luate la Conferinţa ONU împotriva modificărilor climatice (COP26) de la Glasgow, relatează AFP.

”Declaraţia Comună” a semnatarilor, între care se află investitori mari ca Statele Unite şi Canada, a fost difuzată în timpul COP26, la Glasgow.

Semnatarii recunosc că aceste finanţări ”implică tot mai multe riscuri sociale şi economice”.

Statele membre G20 s-au pus recent de acord să înceteze să mai susţină proiecte ale unor centrale cu cărbune în străinătate.

Planul anunţat joi, la iniţiativa Londrei, include – pentru prima oară – gazele naturale şi petrolul şi se angajează să reorienteze aceste fonduri către energii regenerabile.

”Trebuie să punem finanţările publice de partea bună a Istoriei. Încetarea finanţărilor internaţionale în toate aceste proiecte de energie fosilă este esenţială dacă vrem să putem păstra obiectivul de 1,5°C” în lupta împotriva încălzirii globale prevăzut de Acordul de la Paris din 2015, a subliniat secretarul de stat britanic însărcinat cu Întreprinderile Greg Hands.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *