Președintele ales Klaus Iohannis a fost în curul zilei de marți la Timișoara, unde a participat la evenimentele prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la Revoluția din 1989.
Sute de timișoreni se aflau în fața Catedralei Mitropolitane, așteptându-l pe președintele ales, Klaus Iohannis. Cât timp au așteptat, oamenii au aprins candele pe treptele catedralei și au scandat. Ordinea a luat sfârșit în momentul în care la fața locului și-a făcut apariția Klaus Iohannis, lumea îngrămădindu-se să-i facă o poză cu telefonul, să-i spună câteva vorbe, sau doar să-l vadă. În învălmășeală, oamenii au călcat și peste candele și peste torțele cu care au defilat revoluționarii.
Înainte de a intra în catedrală, mai mulți timișoreni i-au cerut președintelui ales să-l aresteze pe fostul președinte Ion Iliescu, iar apoi au scandat „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat”, potrivit Tion.ro
sursa foto:tion.ro
