Un cetățean britanic a fost arestat pe aeroportul Schiphol, din Amsterdam, după ce a amenințat de mai multe ori că are o bombă asupra lui. Niciun dispozitiv exploziv nu a fost găsit în bagajele bărbatului.
Poliția a fost alertată de mai mulți pasageri cu privire la bărbatul care a amenințat că are o bombă asupra lui. astfel, un terminal al aeroportului olandez a fost evacuat. Ulterior, tânărul a fost arestat de poliţişti şi interogat, relatează b1.ro.
„Bărbatul se afla în terminalul de plecări cu numărul trei când pasagerii l-au auzit strigând de mai multe ori că are o bombă. Au fost suficient de îngrijoraţi încât au contactat poliţia pentru a-l percheziţiona. Am stabilit că este vorba de o alarmă falsă şi că bărbatul este singurul suspect. Acum vrem să aflăm care a fost motivul pentru care a lansat această alarmă falsă. Intregul incident a durat între 20 şi 30 de minute”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei militare olandeze.
