Vicepreședintele PNL Cezar Preda a fost invitat luni după-amiază, în platourile România TV. Acesta a făcut mai multe declarații în cadrul emisiunii Newsline de luni după-amiază privind implicările copreședintelui PNL Vasile Blaga în mai multe probeleme de interes din ultima vreme.
Recent, numele lui Blaga este vehiculat în presă în dosarul Omar Hayssam, în cel al „regelui transportului”, Călin Mitică, precum și în cel privind RCS-RDS.
Cezar Preda a afirmat privitor la aceste probleme legate de justiție, „Vasile Blaga nu e acuzat in niciun dosar până acum.”
Jurnaliștii au scris despre legăturile suspecte între Vasile Blaga, Rareş Bogdan şi omul de afaceri Călin Mitică, trimis în judecată de DNA după ce a păgubit CFR şi statul român. Mitică este acuzat că a dat 100.000 de euro şpagă către mai mulţi directori CFR pentru ca firmele sale să obţină contracte de ordinul zecilor de milioane de euro.
Călin Mitică nu este un om de afaceri obişnuit. Regele transportului feroviar are relaţii strânse cu mai mulţi lideri PNL, printre care se numără Vasile Blaga, dar şi cu jurnalistul Rareş Bogdan.
„Aud de la dvs chestiunea asta. Blaga e viu, e nevătămat, il puteti intreba ce legatură are cu milionarul de la Cluj. La nivelul presedintilor si la nivelul comisiei de unificare, întotdeauna exisă o explicatie. Presupun ca dl Blaga va da explicațiile necesare”, a opinat deputatul liberal.
Cezar Preda și-a exprimat încrederea în acțiunile lui Vasile Blaga: „Cel mai important ar fi ca liderii nostri sa fie intr-o anumita masura corecti cu ceea ce înseamna opinia publica si corecti cu activitatea. Am incredere ca acesti oameni stiu ce au facut si ce au de facut.”
