CFR Călători susține că apare nejustificat pe listat datornicilor ANAF.
Astfel, CFR a înaintat o sesizare la adresa Agenţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) spunând că a fost făcută o neregulă în legătură cu lista debitorilor publicată pe siteul instituţiei. Compania de transport figurează pe acea listă cu o datorie de 10,8 milioane de lei la bugetul de stat și la bugetul aigurărilor sociale de stat.
„Precizăm că în cursul lunii aprilie, prin mai multe documente transmise oficial de către ANAF, ni se comunică faptul că CFR Călători nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, întrucât acestea sunt solicitate la compensare cu TVA de recuperat în valoare de aproximativ 10,8 mil. lei, cifra care apare în tabelul debitorilor dat publicităţii”, a anunţat joi CFR Călători, potrivit b1.ro.
Pentru că nu are obligații restante la buget, CFR a solicitat ANAF să refacă lista, primind asigurări că problema va fi remediată.
„Conform prevederilor art. 167 din Legea nr. 207 /2015 Cod de Procedură Fiscală, «compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile». Creanţele sunt exigibile la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare”, respectiv 25.03.2016 depus cu nr. de recipisă INTERNT – 89489241-2016 (pentru luna februarie 2016) conform OPANAF nr.588/2016, chiar dacă termenul soluţionării cererii noastre este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia (art.77 din Legea nr. 207 /2015 Cod de Procedură Fiscală)”, se arată în comunicatul CFR Călători.
