Skip to content
Politică

Cherecheș, „stupefiat” că n-a fost lăsat să candideze la șefia unui ONG pe care l-a condus Iohannis

ziarmm.ro

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, s-a declarat „stupefiat” vineri că nu a fost lăsat să candideze la șefia unei organizații non-guvernamentale pe care a condus-o actualul președinte al României, Klaus Iohannis.

Este vorba despre Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), care nu are statut de partid politic, ci de asociație ce a primit în 2008 statutul de utilitate publică, potrivit Just.ro. Amintim că Iohannis a prezidat acest ONG între anii 2002 și 2013.

Ei bine, Cherecheș (membru al FDGR) a afirmat vineri pentru Agerpres că este ”stupefiat” de modul cum a reacţionat administraţia regională şi naţională a ONG-ului când, în urmă cu o săptămână, edilul şi-a anunţat public intenţia de candida la funcţia de preşedinte al acestei entităţi.

FDGR a respins ulterior, printr-un comunicat, o posibilă candidatură a acestuia la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.

„Sunt stupefiat de reacţia pe care au avut-o unii reprezentanţi FDGR, cei de la conducerea centrală transmiţând conducerii regionale un document pe care să-l semneze ca o replică la cea ce nu am spus sau replică la cea ce au înţeles ei că am spus. Chestiunea era una simplă şi clară; din punctul meu de vedere structura şi modul de organizare al Forumului la nivel naţional este o chestiune care ţine de incoerenţă, respectiv de nerespectarea legii. (…) Există entităţi care se numesc forumuri locale, care sunt înregistrate în registrele organizaţiilor şi fundaţiilor din România, dar care se subordonează unei organizaţii a minorităţilor la nivel naţional cum e FDGR, însă în Baia Mare există o organizaţie distinctă, un ONG care joacă rolul şi de organizaţie locală, dar este o organizaţie distinctă care în mod legal nu se subordonează FDGR”, a spus Cătălin Cherecheş.

Acesta a ţinut să sublinieze că anunţul unei posibile candidaturi nu se referea la organizaţia din Maramureş, ci la cea de la nivel naţional.

Primarul a menţionat că este membru activ al FDGR (nu simpatizant) şi că şi-a onorat cotizaţia de membru până în anul 2030.

Totodată, Cherecheș a precizat că se va adresa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că se simte discriminat prin refuzul conducerii FDGR.

„Din această perspectivă a discriminării la care sunt supus şi a declaraţiilor, am solicitat avocaţilor mei să formuleze o plângere la CNCD. Înţeleg că nu sunt cetăţean de rangul doi, înţeleg că povestea cu rasa ariană e de mult depăşită şi înţeleg că această organizaţie a etnicilor germani ar trebui să se debaraseze de un filon care-i leagă legal, dar poate şi sentimental de Grupul Etnic German, organizaţie fiind declarată ca şi nazistă prin sentinţa declarată în procesul de la Nurenberg”, a comentat Cătălin Cherecheş.

Mai mult: primarul băimărean s-a arătat surprins de intenţia FDGR de a desfiinţa organizaţia din Baia Mare, doar pentru că acesta a îndrăznit să-şi anunţe o posibilă candidatură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *