Chipurile sistemului răsuflat şi culisele bătăliei pentru Primăria Capitalei

Deşi menţinerea „ofertei” Gabriela Firea stârnise o puzderie de critici acide printre liderii PSD – unii dintre aceştia nu s-au sfiit să şuşotească, pe la colţurile Kiseleff-ului, că senatoarea ar fi, în realitate, candidata lui Dan Voiculescu –, Liviu Dragnea a oficializat-o pe fosta jurnalistă în cursa pentru jilţul edilitar al Bucureştilor. Totul în cadrul unui Comitet Executiv Naţional (atent organizat şi uşor manevrabil), unde n-au fost prezentate şi adevăratele măsurători sociologice comandate de PSD, ale căror concluzii nu-i sunt deloc favorabile senatoarei.

Fireşte, previzibila nominalizare a comportat o unică motivaţie (oarecum necesară, dar nu şi suficientă, dacă o raportăm la aritmetica alegerilor locale): deşi a scrutat roşeaţa zărilor social-democrate, cel mai iubit fiu al Teleormanului nu a fost capabil să dibuiască un aspirant mai breaz decât consoarta baronetului Florentin Pandele. Alţi potenţiali competitori – la fel de costelivi în ceea ce priveşte capitalul de imagine, fiindcă PSD (laolaltă cu toate celelalte partide dâmboviţene) se confruntă cu o evidentă criză de lideri veritabili – s-au temut de eventualitatea apariţiei unor dosare DNA, sau de spectrul unei înfrângeri usturătoare, care le-ar fi zdrelit genunchii politici. Însă – dincolo de gafele care i-au atras o searbădă reputaţie, încă din 2014, când îi purta vorbele candidatului Victor Viorel Ponta –, Gabrielei Firea îi place să se bronzeze la lumina refectoarelor.

Să nu uităm că, până în urmă cu două săptămâni, asupra nominalizării fostei jurnaliste atârnau multiple semne de întrebare: i s-a imputat că nu are experienţă în administraţie, sondajele (desfăşurate periodic) nu i-au fost niciodată prielnice, mulţi lideri o considerau prea moale (şi, cu siguranţă, nu şi-au schimbat percepţia peste noapte), iar strategii de partid avertizau că bucureştenii nu sunt încă pregătiţi să voteze o femeie. Până şi Firea mustăcea prin şedinţe, nemulţumită că aspiranţii de la sectoare (cu excepţia lui Robert Negoiţă) nu o ajută cu nimic, fiind total lipsiţi de notorietate. Pe fundal, Dragnea anunţa că PSD analiza oportunitatea de a susţine un alt candidat în bătălia pentru Capitală. Totuşi, tocmai din pricina lipsei de alternativă, baronetul de Teleorman a mers pe mâna Gabrielei Firea.

De fapt, în toamna anului trecut – când a vehiculat pentru prima oară ipoteza acestei candidaturi –, Liviu Dragnea a dat curs unor urzeli strategice. În primul rând, liberalii puseseră pe tapet un scenariu similar, potrivit căruia Alina Gorghiu se pregătea să intre în cursa pentru Bucureşti, iar şeful PSD l-a contracarat, acreditând ideea unei viitoare lupte între „amazoane”. În al doilea rând, Dragnea a folosit-o pe Firea cu scopul de a-l ţine în şah pe Robert Negoiţă, în condiţiile în care edilul Sectorului 3 – pe atunci, încă lider vremelnic al PSD Bucureşti – intenţiona să-şi impună candidatura la Primăria Capitalei. Concret, pentru a-l tempera pe indezirabilul etichetat „pontist”, Dragnea a mutat cu cea mai recentă rudă a acestuia – în 2014, Firea l-a botezat pe fiul lui Robert Negoiţă. Drept urmare, primarul Sectorului 3 a fost nevoit să facă pasul înapoi şi să accepte noua situaţie, fiind pus în imposibilitatea de a o contesta pe soaţa baronului de Voluntari. Ulterior, dus în derizoriu cu preşuleţul roşu, Negoiţă a fost mazilit de la cârma PSD Bucureşti şi înlocuit cu Firea. Totuşi, nici în momentul acelei rocade – care a reprezentat, în fapt, o reglare de conturi –, senatoarea nu era considerată competitoarea optimă pentru Capitală.

Până în acest moment, toate nominalizările oficiale pentru Primăria Bucureştiului şi sectoare (indiferent de culoarea politică a feluriţilor aspiranţi) se dovedesc extrem de sărăcăcioase. Nici deputatul Ludovic Orban nu e un lider autentic, promovat de întreaga suflare liberală, ci mai degrabă este o soluţie de compromis, menită să pună batista pe ţambalul nemulţumirilor şi luptelor pentru putere din PNL. Cel puţin – deşi aceste aspecte nu sunt nici pe departe suficiente! –, Orban are oarece verb (asimilabil vervei) şi nu e pafarist în ale administraţiei. Însă, cele mai adânci temeri ale sale sunt stârnite de spectrul unei viitoare fărâmiţări a bazinului electoral de dreapta.

În fond, spaima PNL e cât se poate de întemeiată: Traian Băsescu şi Monica Macovei n-au exclus posibilitatea intrării în cursa pentru Bucureşti, în timp ce Nicuşor Dan este decis să stârnească oarece „deranj” electoral. Totodată, este posibilă şi o candidatură a lui Tăriceanu – Dragnea speră că o astfel de mişcare a ALDE ar dinamita, la propriu, electoratul lui Ludovic Orban. De fapt – o ştim cu toţii – tocmai ameninţarea sfărâmării spectrului de dreapta e cauza pentru care liberalii solicită, obsesiv, revenirea la alegerile în două tururi. Nu în ultimul rând, aritmetica alegerilor locale poate suferi noi modificări consistente, dacă sectoarele 4 şi 5 vor fi revendicate, din nou, de Cristian Popescu Piedone şi Marian Vanghelie.

Totuşi, indiferent de scenarii şi stindarde politice, avem de-a face cu aceleaşi feţe colbuite şi văduvite de orice prospeţime. Chipuri cioplite ale aceluiaşi sistem răsuflat ce se sustrage, impasibil, din faţa oricăror tentative reformatoare.
Oare pe cine vor vota „tinerii frumoşi şi liberi”?

Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.