Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, îi dă peste nas propriului șef din PSD, Liviu Dragnea, REFUZÂND împăcarea propusă de către acesta.
Edilul a declarat joi, într-o conferință de presă, că nu crede într-o reconciliere după modelul fostului premier Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.
CITIȚI ȘI: Grindeanu, la momentul adevărului: Da, m-am întâlnit cu Liviu Dragnea!
Întrebat cum comentează întâlnirea Grindeanu-Dragnea, primarul ieșean a răspuns că nu a discutat în ultima perioadă cu ex-premierul despre posibila revenire a acestuia pe scena politică, menționând în schimb că „o revenire în politică i se poate întâmpla oricui”.
„Prin urmare, n-ar trebui s-o interzicem domnului Grindeanu. Concilierea face parte din practica diplomatică și politică a oricărui om și a oricărei structuri politice. Dacă a făcut-o și îi este bine, îl felicit”, a continuat primarul Iașiului.
În ceea ce-l privește, Chirica a exclus o astfel de reconciliere cu Dragnea.
„Între mine și domnul Dragnea nu e posibilă o reconciliere după modelul Grindeanu. Nu vreau să fiu ambasador la Chișinău. Eu nu neg nicio posibilitate de a discuta cu o persoană, indiferent dacă este rege sau sclav”, a declarat Mihai Chirica.
Chestionat dacă totuși intenționează să candideze la o funcție în conducerea PSD Iași, Chirica a evitat să ofere un răspuns concret, dar a adăugat că „nu totul în viață se face cu bătaie”.
