Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că cinci maşini au ars, marţi seara, în totalitate în parcarea unui bloc din zona centrală a oraşului Galaţi.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu apă şi spumă şi au stins focul
„La momentul sosirii primului echipaj de pompieri incendiul se manifesta cu violenţă la patru autoturisme. Acestea au ars aproape în proporţie de 100%. A fost salvat parţial al cincilea autoturism, care e ars rău pe lateral. Din primele informaţii, se pare că lângă el s-a declanşat incendiul, dar vântul l-a propagat în direcţie opusă. Se pare că incendiul a plecat din partea din spate a autoturismului, pe dedesubt„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Cauza incendiului nu a fost încă stabilită iar cercetările continnuă, nefiind exclus ca focul să fi fost pus intenţionat.
