Skip to content
Politică

Cinci posibili candidați ai PSD pentru Primăria Oradea, dintre care doi maghiari

Liderul Partidului Social Democrat (PSD) Bihor Ioan Mang a prezentat, luni, lista celor cinci posibili candidaţi ai formaţiunii pentru funcţia de primar al Municipiului Oradea.

Dintre aceștia, doi sunt de etnie maghiară: Bekesi Csaba, şeful AJOFM Bihor, şi omul de afaceri Debelka Eduard.

‘Vă spun sincer că varianta Bekesi şi Debelka au dezavantajul că sunt maghiari. Nu am făcut încă un sondaj. Dar prima concluzie, în urma semnalelor de pe facebook, o concluzie rapidă şi foarte neconcludentă a fost că românii nu i-ar vota pentru că sunt maghiari şi maghiarii nu i-ar vota pentru că nu sunt de la UDMR. Dar oricum vom face sondaj să vedem care este părerea. Până la urmă, românii l-au votat şi pe Klaus Werner Iohannis’, a spus Mang, potrivit agerpres.ro.

Ceilalţi trei luaţi în calcul pentru candidatură sunt Claudiu Pop (în prezent prefect de Bihor, care nu s-a hotărât încă asupra candidaturii), consilierul local Adelina Coste şi Felix Cozma, şeful AJPIS Bihor.

‘De opt ani de zile, judeţul nostru a fost condus de un tandem PNL, atât Primăria cât şi Consiliul Judeţean, lucru ce nu-l poate nega nimeni. De fiecare dată, în ultimul an s-au certat între ei. Cred că e cazul să înceteze acest tandem şi din această cauză suntem ferm decişi să facem tot ce ne stă în puteri şi PNL-ul să nu mai aibă cele două poziţii’, a declarat, în conferinţă de presă, Ioan Mang.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *