Skip to content
Politică

Cine a fost tatăl tehnocratului Vlad Grigorescu, noul ministru al Energiei. Relaţiile cu nume grele din dosarele DNA

Una dintre cele trei priorităţi ale noului Guvern al României, guvernul de tehnocraţi al lui Dacian Cioloş, este ”independența energetică”. Noul ministru la Energiei, Victor Vlad Grigorescu, a fost prezentat publicului drept ”tehnocrat”, interacţiunile sale cu acest domeniu fiind însă minore comparativ cu importanţa acestui minister.

Ceea ce atrage însă atenţia este intensa activitate şi conexiunile cu oameni cu nume grele din politica şi mediul de afaceri româneşti pe care tatăl actualului ministru le-a avut.

,,Jurist de profesie, nicidecum energetician, acesta, conform CV-ului publicat în presă, a fost secretar II al reprezentanței României la Bruxelles (în 2007-2011, adică atât în Guvernul Tăriceanu, cât și Boc), poziție din care nu s-a ocupat de problema energetică, ci de oțel, antidumping, antisubvenție. Ministrul Energiei a mai fost administrator la o firmă de familie, care a oferit consultanță privată pe dosare din aria politicii agricole comune a UE” și pe clasificarea substanțelor chimice. Anterior a fost expert în Ministerul Economiei și Comerțului, unde a partipat la negocierile de aderare a României la UE, ”mai ales capitolul 26 – Relaţii Externe sau acordul privind recunoaşterea reciprocă a denumirilor de origine şi indicaţii geografice pentru anumite produse agricole.

Legătura cu energia, conform CV-ului public, vine din faptul că a fost consilierul unui ministru din Guvernul Ponta și că, în august 2014, a fost propus de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei să facă parte din CA-ul Electrica SA, unde remunerația i-a fost stabilită la 2.500 euro/lună, plus o sumă fixă anuală de 10.000 euro„, potrivit romaniacurata.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, o relaţie mult mai complexă cu domeniul Energiei a avut-o tatăl actualului ministru al Energiei, defunctul Andrei Răzvan Grigorescu, care a ocupat funcţia de secretar de stat în Guvernul Năstase, în Ministerul Industriei și Resurselor al lui Dan Ioan Popescu și, anterior, fost director general adjunct pentru probleme comerciale al Lukoil Romania  și ex-preşedinte al Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze. Tatăl actualului ministru a fost onorat în 2002 de Ion Iliescu cu Ordinul naţional pentru merit în grad de cavaler.

,,Guvernarea Năstase, în care tatăl său a fost secretar de stat, e și perioada când actualul ministru a început să slujească în aparatul public, ca expert în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Departamentul de Comerţ Exterior”, potrivit informatiilor prezentate de romaniacurata.ro.

Printre asociaţii lui Andrei Răzvan Grigorescu, tatăl proaspătului ministru al Energiei, s+ar număra mai multe personaje influente din domeniul resurselor naturale, printre care și cu Mirea Marin, fost ofițer de securitate  și administratorul companiei Interagro. Amintim că numele lui Mirea Marin apare alături de al lui Ioan Niculae și Adriean Videanu în rechizitoriul DNA din dosarul privind subminarea economiei naționale şi acte de corupție , paguba produsă statului fiind estimată la 130 milioane euro .

Alte nume sonore cu care a fost asociat tatal ministrului Energiei:  Silviu Sarghi (ex- consilier Ministerul Economiei şi Comerţului),  Iulian Grădișteanu, fost președinte al CA-ului Petrom și ex-director al Direcţiei Petrol, Gaze şi Energie din Ministerul Industriei şi Resurselor, Vasile Bejinariu, al cărui fiu, Valeriu Cristian Bejinariu, a evaluat pagubele din Dosarul Rafo al lui Ovidiu Tender, dar a făcut și evaluarea în cazul unui alt mogul al energiei, Dinu Patriciu, în Dosarul Rompetrol. Mihai Albulescu şi Gheorghe Ion represintă alte persoane cu care s+a asociat în trecut tatal actualului ministru al Energiei.

Comunicatorii ministrului Vlad Grigorescu au declarat la solicitarea jurnaliştilor de la romaniacurata.ro că ,,Ministrul Energiei doreşte să precizeze că nu a fost implicat în activitatea profesională a tatălui său”.

Rămâne de văyut dacă numirea absolventului de Drept Vlad Grigorescu pe funcția de ministru al Energiei are vreo legătură cu portofoliul de conexiuni ale tatălui său, până acum nu există dovezi care să indice în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *