Talibanii au preluat duminică controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi pașnici și nu vor încălca drepturile civililor, însă situația este departe de a putea fi catalogată drept stabilă, potrivit Digi24.
Un cetățean german, împușcat în drum spre aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 14:30 Un cetățean german a fost împușcat vineri în timp ce se îndrepta spre aeroportul din Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, citat de Reuters. Bărbatul primește în acest moment îngrijiri medicale și va fi curând evacuat din Afganistan.
Potrivit autorităților germane, starea bărbatului de sănătate nu este una îngrijorătoare.
„Un civil german a fost rănit de un glonţ, în drumul său spre aeroport. El primeşte îngrijiri medicale, viaţa sa nu este în pericol şi va fi evacuat în curând”, a spus purtătorul de cuvânt.
Pe de altă parte, Germania va trimite la Kabul două elicoptere uşoare pentru a evacua cetăţenii germani expuşi riscurilor sau aflaţi în regiuni îndepărtate, a declarat Martin Burmeister, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, citat de Agerpres.
Până acum forţele germane au evacuat peste 1.640 de persoane din Afganistan, cu 11 zboruri, a scris Bundeswehr pe Twitter.
Cine sunt liderii talibani care ar putea forma guvernul
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 11:00 Talibanii nu au anunțat încă cum vor conduce Afganistanul, însă un lider important al insurgenților a dat câteva detalii pentru Tolo News.
Wahidullah Hashemi a spus că cel mai probabil țara va fi condusă de un consiliu aflat sub autoritatea conducătorului taliban, Mullah Hibatullah Akhundzada, relatează site-ul de știri afgan, potrivit BBC.
„Nu s-au purtat discuții despre cum va fi – poate vom înființa un consiliu”, spune acesta.
Mullah Hibatullah Akhundzada se află la conducerea mișcării talibane din mai 2016 și se ocupă de problemele politice, militare și religioase.
O altă figură a talibanilor luată în considerare pentru a fi noul lider al Afganistanului este Mullah Abdul Ghani Baradar. Acesta este cofondator al miscării talibane în Afganistan în 1994 și a fost în centrul negocierilor politice cu SUA în ultimii ani, conducând biroul politic al grupului, din Qatar.
NATO: Peste 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat controlul capitalei
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 10:30 Mai mult de 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, a declarat vineri un oficial NATO, angajându-se să dubleze eforturile de evacuare, în timp ce criticile la adresa modului în care Occidentul gestionează criza sunt din ce în ce mai numeroase, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Mii de oameni, disperaţi să fugă din ţară, au continuat să se înghesuie la aeroport, a declarat oficialul pentru Reuters, sub rezerva anonimatului.
Viteza cu care talibanii au cucerit Afganistanul pe măsură ce trupele americane şi alte trupe străine s-au retras i-a surprins chiar şi pe proprii lor lideri şi a lăsat în multe locuri un vid de putere.
Talibanii au îndemnat la unitate înainte de rugăciunile de vineri, primele de când au preluat puterea, făcând apel la imami să convingă oamenii să nu să părăsească Afganistanul, în timp ce la aeroport au avut loc scene haotice, proteste şi rapoarte de violenţă.
Încă un român a fost evacuat din Afganistan. Alți 14 au reușit să intre pe aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 10:00 Încă un român a fost evacuat din Kabul. Este al doilea conațional care reusește să părăsească Afganistanul cu avionul militar trimis de țara noastră. Românul se află acum în siguranță la Islamabad.
Între timp, alți 14 români au reușit să intre, vineri, în Aeroportul din Kabul și așteaptă să fie evacuați din Afganistan, informează Ministerul Afacerilor Externe. Sunt românii care nu au putut fi luați până acum pentru că nu au reușit să ajungă în zona sigură.
Talibanii invită China să contribuie la dezvoltarea țării
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 9:00 China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Insurgenţii au preluat controlul asupra ţării la sfârşitul săptămânii, ceea ce a determinat mii de civili şi aliaţi militari afgani să îşi dorească să părăsească Afganistanul, de teama unor acţiuni represive din partea talibanilor. Mulţi afgani se tem de revenirea la o interpretare extrem de strictă a legii islamice, impusă de precedentul regim taliban până în urmă cu 20 de ani.
În relaţia cu talibanii, o Chină din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.
„China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe – cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu difuzat joi seara.
În cadrul întâlnirii pe care ministrul chinez de externe Wang Yi a avut-o, luna trecută, cu o delegaţie talibană în Tianjin, un oraş portuar din nordul Chinei, şeful diplomaţiei chineze a declarat că speră ca Afganistanul să adopte o politică islamistă moderată.
China consideră extremismul religios drept o forţă destabilizatoare, în special când vine vorba de regiunea sa vestică, Xinjiang, şi este îngrijorată de mult timp că teritoriul controlat de talibani ar putea fi folosit pentru a adăposti forţe separatiste.
Talibanii invită China să contribuie la dezvoltarea țării
ACTUALIZARE VINERI, 20 august, 9:00 China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Insurgenţii au preluat controlul asupra ţării la sfârşitul săptămânii, ceea ce a determinat mii de civili şi aliaţi militari afgani să îşi dorească să părăsească Afganistanul, de teama unor acţiuni represive din partea talibanilor. Mulţi afgani se tem de revenirea la o interpretare extrem de strictă a legii islamice, impusă de precedentul regim taliban până în urmă cu 20 de ani.
În relaţia cu talibanii, o Chină din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.
„China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe – cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu difuzat joi seara.
În cadrul întâlnirii pe care ministrul chinez de externe Wang Yi a avut-o, luna trecută, cu o delegaţie talibană în Tianjin, un oraş portuar din nordul Chinei, şeful diplomaţiei chineze a declarat că speră ca Afganistanul să adopte o politică islamistă moderată.
China consideră extremismul religios drept o forţă destabilizatoare, în special când vine vorba de regiunea sa vestică, Xinjiang, şi este îngrijorată de mult timp că teritoriul controlat de talibani ar putea fi folosit pentru a adăposti forţe separatiste.
Proteste în mai multe orașe din Afganistan
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 17:30 Convoaie mari cu luptători talibani înarmați au fost desfășurate pe străzile din Kabul, după ce mulțimi de oameni au fost văzute mărșăluind prin capitala afgană cu steagul național al țării pentru a marca ziua independenței.
Convoaiele, formate din două-trei camioane cu cel puțin șase luptători talibani în fiecare dintre ele, au fost văzute înconjurând mai multe zone ale orașului, cu sirenele pornite.
Au fost auzite și focuri de armă sporadice, într-un ritm mai intens decât în zilele precedente.
Joi, mulțimi de afgani din Kabul sfidează talibanii mărșăluind pe străzi cu steagul național al Afganistanului pentru a celebra independența țării față de stăpânirea colonială britanică.
ONU: Talibanii au început „vânătoarea” de afgani
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 16:00 Un document al ONU arată că talibanii își intensifică „vânătoarea” celor care au lucrat și au colaborat cu forțele NATO și SUA. Analiza confidențială a fost redactată de Centrul Norvegian pentru Analize Globale, care oferă ONU expertiză în domeniul informațiilor.
„Talibanii arestează și/sau amenință că îi vor ucide sau că le vor aresta membrii de familie dacă nu se predau”, se arată în documentul citat de BBC.
Analiza arată că sunt vizați în special afganii cu funcții în unitățile militare, de poliție sau din unitățile de investigații.
„Talibanii fac liste cu acești indivizi înainte de preluarea definitivă a tuturor marilor orașe”, se mai arată în analiză.
Documentul precizează că militanții au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe aeroportul din Kabul.
Conform raportului, talibanii recrutează noi rețele de informatori pentru a colabora cu noul regim.
Cu câteva zile în urmă, în prima declarație de presă a talibanilor, purtătorul de cuvânt al militanților garanta că „nimeni nu va fi interogat sau urmărit”.
Mai mulți oameni au fost uciși în Asadabad după ce talibanii au deschis focul la un protest
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 13:20 Mai mulți oameni au fost uciși joi în oraşul afgan Asadabad, din apropierea frontierei cu Pakistan, după ce combatanţii talibani au deschis focul asupra unor persoane care fluturau drapelul naţional la un miting organizat cu ocazia Zilei Independenţei, potrivit Reuters. Miercuri, alți trei oameni au fost ucişi într-o demonstraţie similară la Jalalabad.
Manifestațiile în cadrul cărora sunt fluturate drapeluri afgane în culorile negru, roşu şi verde, în unele cazuri după distrugerea drapelurilor albe talibane, sunt primele semne ale opoziţiei populare faţă de talibani, după ce aceştia au capturat capitala Kabul şi au preluat controlul asupra majorităţii provinciilor din Afganistan.
Sute de oameni au ieşit pe străzi. Prima dată mi-a fost teamă şi nu am vrut să merg, dar când l-am văzut pe unul dintre vecinii mei am luat drapelul pe care îl am acasă. Câteva persoane au fost ucise sau rănite în busculadă şi în timpul tirurilor trase de talibani”, a declarat un martor, Mohammed Salim.
Cel puțin 12 oameni au fost uciși în apropierea aeroportului din Kabul
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 10:20: Talibanii le cer afganilor să părăsească aeroportul din Kabul, după ce 12 oameni au fost uciși acolo de când mişcarea talibană a cucerit oraşul, duminică, declanşând panică totală în rândul celor care încearcă să plece din Afganistan, relatează Reuters.
Decesele au fost cauzate fie de focuri de armă, fie de busculade, a declarat joi un oficial al talibanilor, cerându-le persoanelor care se îmbulzesc în continuare la intrările de pe aeroport să se ducă acasă dacă nu au dreptul legal de a călători.
„Nu vrem să rănim pe nimeni pe aeroport”, a afirmat oficialul taliban, care nu a dorit să i se precizeze identitatea.
ONU a început evacuarea unei părți a angajaților
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 8.00. ONU a început evacuarea unei părţi a angajaţilor săi în Afganistan, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP.
Aproximativ 100 de angajaţi ai ONU vor fi evacuaţi spre Almatîi, Kazahstan, a afirmat Stéphane Dujarric, fără a preciza dacă sunt străini sau afgani.
„Aceasta este o măsură temporară care permite ONU să continue să acorde ajutor populaţiei din Afganistan cu un minim de perturbări şi, în acelaşi timp, care reduce riscurile pentru personal”, a explicat el, subliniind că ONU rămâne ”angajată” în misiunea sa de a sprijini populaţia.
Misiunea ONU de asistenţă în Afganistan (UNAMA) are aproximativ 300 de străini şi peste 700 de afgani la Kabul, sediul său central.
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 19:15 Aproximativ 5.000 de diplomați, personal de securitate, asistenți și cetățeni afgani au fost evacuați din Kabul în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri un oficial occidental pentru Reuters.
Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit din țară, este în Emiratele Arabe Unite
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 17:10 Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit duminică din țară în timp ce talibanii se apropiau de capitala Kabul, se află în Emiratele Arabe Unite, potrivit ministerului de Externe al acestei țări.
Focuri trase de talibani, lângă aeroportul din Kabul. Cel puțin trei morți în Jalalabad, după un protest
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 15:50 Reporterul CNN aflat în Afganistan, Clarissa Ward, a transmis, miercuri, de pe străzile din Kabul, descriind situația din capitala Afganistanului. Potrivit relătarii acesteia, în apropierea aeroportului din Kabul, talibanii au tras spre oamenii care încearcă să ajungă în interiorul aeroportului.
„Au biciuit oamenii, au tras cu armele în aer sau spre oameni”, a spus ea. „În interiorul aeroportului, pare mai puțin haos, deoarece zona este controlată. Însă, este incredibil de intimidant pentru oamenii care doresc cu disperare să părăsească această țară și se tem că talibanii nici măcar nu-i vor lăsa să treacă de acele puncte de control.”, spune jurnalistul CNN.
În același timp, în orașul Jalalabad, talibanii au tras spre o mulțime de oameni care a ieșit pe străzi cu drapelul afgan. Aceștia înlocuiseră steagul insurgenților din piața principală a orașului.
Cel puțin trei persoane au fost ucise și mai multe persoane sunt rănite, după ce militanții talibani au deschis focul în timpul protestelor împotriva grupului din orașul afgan Jalalabad, au declarat pentru Reuters doi martori și un fost oficial al poliției.
Sassoli: Toate statele UE trebuie să primească refugiați afgani pentru a-i feri de răzbunarea talibanilor
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 15:40 Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan „să se confrunte cu răzbunarea” talibanilor, a declarat miercuri preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, citat de Reuters.
El a spus că refugiaţii care sosesc din Afganistan, controlat în prezent de talibani, ar trebui să fie repartizaţi proporţional între statele membre ale UE.
„Noi trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat şi cooperat cu noi, nu putem permite ca ei să fie lăsaţi să se confrunte cu răzbunarea”, a insistat Sassoli într-o declaraţie făcută presei la Vilnius, capitala Lituaniei, unde se află în vizită.
Boris Johnson: Nu ne vom întoarce în Afganistan
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 14.28 Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că este „o iluzie” să se creadă că vreo naţiune membră NATO ar vrea să reînceapă acţiunea militară în Afganistan după ce talibanii au preluat acolo puterea.
„În opinia mea, este o iluzie să se creadă că vreunul dintre partenerii noştri doreşte continuarea prezenţei militare sau o soluţie militară impusă de NATO în Afganistan”, a declarat Johnson în timpul unei sesiuni extraordinare a parlamentului.
„Această idee s-a sfârşit odată cu încheierea misiunii de luptă în 2014 şi eu nu cred că desfăşurarea a zeci de mii de militari britanici care să lupte împotriva talibanilor constituie o opţiune”, a mai spus premierul britanic, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
În faţa degradării situaţiei din Afganistan, guvernul lui Boris Johnson a criticat deschis decizia americană de retragere a trupelor din Afganistan, care a condus la plecarea forţei NATO, din care făceau parte şi britanicii. El a exclus în schimb orice intervenţie militară în această ţară.
Luni, ministrul britanic de externe Ben Wallace a calificat revenirea la putere a talibanilor în Afganistan drept „un eşec al comunităţii internaţionale”. Cu toate acestea, el a asigurat că angajamentul britanic în Afganistan, care a costat viaţa a 457 soldaţi britanici în cei 20 de ani de misiune, „nu a fost degeaba”.
Președintele Cehiei îl critică pe Joe Biden: Retragerea este „o lașitate”
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 12.23 Preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, a criticat SUA şi NATO, organizaţie din care ţara sa face parte din 1999, pentru retragerea militară din Afganistan. Zeman anticipează că talibanii vor crea un centru terorist din care vor lansa atacuri în întreaga lume.
Într-un interviu acordat portalului Parlamentni listy, şeful statului ceh apreciază că „eşecul” NATO în ţara asiatică va submina încrederea unora dintre partenerii mai mici ai organizaţiei cu privire la capacitatea de răspuns a alianţei în cazul unei crize, scrie Agerpres, preluând agenția EFE.
Zeman, care ocupa postul de prim-ministru social-democrat atunci când Cehia a aderat la NATO, susţine că el personal l-a avertizat atât pe actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, cât şi pe predecesorul său, republicanul Donald Trump, că retragerea trupelor din Afganistan este „o laşitate” care nu va avea niciun efect pozitiv.
Preşedintele ceh a mai avertizat totodată că Statele Unite şi-au pierdut prestigiul ca lider mondial în urma retragerii din Afganistan şi că cele întâmplate ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea existenţei NATO.
În fapt, Zeman a ajuns chiar să declare că a investi în Alianţa Nord-Atlantică este „o risipă de bani” şi că Republica Cehă ar trebui să-şi redirecţioneze cheltuielile către bugetul apărării naţionale.
Preşedintele ceh a atras atenţia că talibanii au finanţarea asigurată graţie traficului de opiu, Afganistanul fiind principalul producător la nivel mondial al acestui drog, şi că gruparea islamistă radicală va crea un centru terorist de unde va realiza atacuri în întreaga lume.
Pe de altă parte, Milos Zeman a atras în repetate rânduri atenția prin pozițiile sale controversate, care l-au adus în situația de a fi catalogat drept un apropiat al Rusiei.
El a șocat recent după ce a pus la îndoială teza emisă de propriul său guvern privind implicarea Rusiei în explozia unui depozit de armament din Cehia, motiv pentru care guvernul de la Praga anunțase la 17 aprilie expulzarea a 18 diplomați ruși.
Pozițiile sale au stârnit proteste de stradă la Praga, cehii acuzându-l că este pro-rus.
SUA anunță o înțelegere cu talibanii privind un coridor spre aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 08.45 Talibanii sunt „pregătiţi să protejeze” accesul către aeroportul din Kabul pentru civilii evacuaţi de americani, a declarat marţi consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.
Mii de americani care trăiesc în Afganistan şi afgani care i-au ajutat pe occidentali vor să părăsească ţara de teama represaliilor talibanilor, dar sunt încă blocaţi în afara aeroportului în zone controlate de insurgenţi.
Până acum, armata SUA a evacuat peste 3.200 de persoane din Afganistan, în special personalul american, cu ajutorul unor avioane militare, a declarat marţi un oficial de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului, potrivit AFP.
În afară de aceste 3.200 de persoane, aproape 2.000 de refugiaţi afgani au fost evacuaţi spre Statele Unite, a precizat oficialul citat.
Insurgenţii au comunicat Statelor Unite „că sunt gata să protejeze transportul în siguranţă al civililor către aeroport şi intenţionăm să îi facem să respecte acest angajament”, a dat asigurări responsabilul american, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Cu toate acestea, el a făcut referire la unele informaţii potrivit cărora oameni ar fi fost „întorşi din drum, împinşi sau chiar bătuţi” în drum spre aeroport.
„Sesizăm acest lucru printr-un canal de comunicare cu talibanii pentru a încerca să rezolvăm aceste probleme. (…) Dar, în general, am constatat că oamenii au putut ajunge la aeroport”, a spus el. „Un număr foarte mare au reuşit să ajungă la aeroport”, a menţionat oficialul american, recunoscând totuşi că „situaţia se schimbă de la oră la oră”.
Cu toate acestea, la Berlin, şeful diplomaţiei germane a criticat obstacolele puse de talibani afganilor care doresc să părăsească ţara.
„Talibanii au înfiinţat puncte de control în tot oraşul şi controlează întreaga zonă şi zona înconjurătoare a aeroportului”, a spus Heiko Maas. Singurele persoane autorizate să intre în aeroport sunt „străini, dar niciun lucrător local sau cetăţean afgan” nu are acces, a menţionat el.
Josep Borrell: UE „va trebui să discute” cu talibanii pentru că „au câştigat războiul”
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 23.30 UE „va trebui să discute” cu talibanii „cât de curând va fi necesar” pentru că aceştia „au câştigat războiul” în Afganistan. Acest lucru nu implică însă recunoaşterea oficială a noului regim în perioada imediată, a spus marţi Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene.
Mullahul Abdul Ghani Baradar a revenit în Afganistan
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 18.35 Cofondatorul și liderul adjunct al talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, a revenit în Afganistan, a declarat marți Muhammad Naeem Wardak, purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, citat de CNN.
„În această după-amiază, o delegație de rang înalt a Emiratului Islamic, condusă de Mullahul Baradar, Adjunct Politic și Șef al Biroului Politic al Emiratului Islamic al Afganistanului, a sosit în țara sa iubită și a aterizat pe Aeroportul Kandahar”, a scris Wardak pe Twitter.
O sursă care cunoaște mișcările lui Baradar a confirmat marți pentru CNN că Baradar a plecat de la Doha, Qatar, în provincia Kandahar din Afganistan.
Liderul adjunct și cofondatorul mișcării talibane nu a mai pus piciorul în Afganistan de 20 de ani. În prezent, el conduce biroul politic al talibanilor.
În 2010 a fost arestat în Pakistan de forțele de securitate ale țării și eliberat în 2018, când SUA și-au intensificat eforturile de a părăsi Afganistanul.
Baradar este considerat probabilul viitor președinte al Emiratului Islamic al Afganistanului.
NATO cere talibanilor să permită plecarea tuturor celor care vor să părăsească Afganistanul
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 17.05 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut marți talibanilor să faciliteze plecarea tuturor celor care vor să părăsească Afganistanul. El a anunțat că alianța va trimite mai multe avioane pentru evacuarea celor care vor să plece din Kabul.
ONU cere oprirea repatrierilor forţate ale cetăţenilor afgani
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 14.55 Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) a cerut marţi interzicerea repatrierilor cetăţenilor afgani, inclusiv în cazul solicitanţilor de azil ale căror cereri sunt respinse.
„Ţinând cont de deteriorarea rapidă a situaţiei în materie de securitate şi drepturile omului în părţi mari ale ţării (Afganistan) şi de situaţia de urgenţă umanitară în desfăşurare, HCR le cere statelor să pună capăt repatrierilor forţate ale cetăţenilor afgani în cazul cărora s-a decis anterior că nu este nevoie de protecţie internaţională”, a declarat o purtătoare de cuvânt a HCR, Shabia Mantoo, într-o conferinţă de presă la Geneva, potrivit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Într-un comunicat, agenţia ONU face un apel la ”interzicerea returnărilor forţate ale cetăţenilor afgani” şi salută măsurile recente luate de mai multe ţări pentru a suspenda expulzările solicitanţilor de azil respinşi.
„De la începutul anului, peste 550.000 de afgani au fost strămutaţi în interiorul ţării, din cauza conflictului şi a insecurităţii. Dacă până acum civilii nu au plecat decât sporadic şi în număr mic către ţările vecine Afganistanului, situaţia continuă să evolueze rapid”, a spus Mantoo.
Lider taliban: talibanii au ordin să lase oamenii în pace
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 13.42 Liderii talibani le-au ordonat luptătorilor să fie disciplinați și să nu intre în nicio clădire diplomatică și să nu oprească nicio mașină de ambasadă, iar localnicilor le-au transmis că pot să-și vadă de treburi ca de obicei,a declarat marți un lider al grupării pentru Reuters.
„Talibanilor li s-a ordonat la toate nivelele să se asigure că nu deranjăm prezența niciunei țări străine în Afganistan”, a declarat liderul taliban, care a refuzat să se prezinte.
Zboruri reluate. Germania a evacuat doar 7 oameni cu un avion
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 11.25 Marți dimineață au fost reluate zborurile pe aeroportul din Kabul, pentru evacuarea personalului diplomatic și a civililor, anunță BBC.
„Mulți dintre cei care erau ieri aici au plecat acasă”, a declarat un oficial citat de Reuters, făcând trimitere la scenele de luni de pe aeroport, când mii de afgani au luat cu asalt pista și avioanele, încercând disperați să părăsească țara. Din cauza haosului de la aeroport, un avion militar nu a putut ateriza și a fost deviat la Taşkent, capitala Uzbekistanului.
Pe de altă parte, nu toate avioanele care au reușit să decoleze de la Kabul au plecat supraaglomerate, cum s-a întâmplat duminică cu un aparat C-17 Globemaster III care a plecat cu aproape 650 de afgani la bord, de peste patru ori mai mult decât capacitatea lui normală.
Germania a recunoscut marți că primul avion militar care a aterizat la Kabul după după ce talibanii au preluat controlul a evacuat doar șapte oameni.
Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, a declarat că avionul de transport A400M a făcut o „aterizare periculoasă” luni seară. Ea a mai spus că scopul principal al zborului a fost să aducă soldați care să asigure evacuarea.
„A fost o situație haotică, periculoasă și complexă la aeroport. Am avut foarte puțin timp la dispoziție, așa că am îmbarcat doar oamenii care se aflau la fața locului”, a precizat ea pentru ARD.
Doar șapte oameni s-au urcat la bord, pentru că avionul se grăbea să decoleze, iar ceilalți germani nu au putut ajunge la aeroport fără protecția militarilor, a arătat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.
Potrivit ziarului Bild, avionul ar fi trebuit să preia 57 de angajați ai ambasadei și 88 de cetățeni germani.
SUA, condiții pentru talibani
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 10.00 Statele Unite au anunţat luni că vor recunoaşte un guvern condus de talibani în Afganistan doar dacă aceştia respectă drepturile femeilor şi resping teroriştii.
„În ceea ce priveşte poziţia noastră faţă de orice viitor guvern în Afganistan, aceasta va depinde de conduita guvernului respectiv. Va depinde de comportamentul talibanilor”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Un viitor guvern afgan care protejează drepturile fundamentale ale poporului său (…) inclusiv a jumătate din populaţia sa – soţiile şi fiicele sale” şi „care nu oferă adăpost teroriştilor” „este un guvern cu care am putea colabora”, a afirmat Ned Price.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a mai spus că emisarul american Zalmay Khalilzad se află încă în Qatar, unde au fost organizate discuţii cu talibanii timp de mai multe luni, iar oficialii americani continuă să interacţioneze cu insurgenţii în Doha.
Joe Biden: „Îmi apăr ferm decizia”
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 23:40 Într-o declarație susținută la Casa Albă, președintele Joe Biden apără decizia retragerii din Afganistan, deși recunoaște că evoluția evenimentelor în teren a depășit orice scenarii făcute. El a promis că prioritară este acum evacuarea în siguranță a tuturor cetățenilor americani din Afganistan și a aliaților lor și i-a amenințat pe talibani cu un răspuns „rapid și în forță”, dacă vor încerca să împiedice operațiunile de la aeroportul Kabul.
Din cauza pistei prea aglomerate, un avion german trimis pentru evacuări nu a putut ateriza
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 23:00 Primul din cele trei avioane de evacuare germane trimise în Afganistan a fost redirecţionat la Taşkent, capitala Uzbekistanului, după ce nu a putut ateriza pe aeroportul din Kabul, din cauza faptului că pistele sunt blocate și ocupate.
Imagini de înaltă rezoluție realizate din satelit au surprins scenele haotice de la aeroportul internațional din Kabul, cu mii de oameni care încercau să ajungă la singura poartă de ieșire din țară, în timp ce alții pătrundeau pe piste pentru a se sui în avioanele occidentale ce evacuează personalul din oraș.
Boris Johnson cere o reuniune G7
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 21:30 – Prim-ministrul britanic Boris Johnson a cerut luni organizarea unei reuniuni virtuale a liderilor G7 pentru a discuta situaţia din Afganistan, precum și intensificarea eforturilor de evacuare a cetățenilor britanici și a altor persoane din Kabul, informează France Presse şi Reuters.
Boris Johnson a vorbit luni la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi „a subliniat necesitatea pentru comunitatea internaţională de a se aduna şi adopta o abordare unificată asupra Afganistanului, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea oricărui viitor guvern, cât şi pentru a preveni o criză umanitară”, a declarat Downing Street, sediul guvernului britanic.
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 19:15 Președintele Joe Biden, aflat la reședința prezidențială de vacanță de la Camp David, se întoarce la Casa Albă luni după-amiază pentru a se adresa națiunii în legătură cu criza din Afganistan. Șeful Casei Albe a anunțat că va rosti un discurs la ora locală 15:45 (22:45, ora României).
Statele Unite au reluat operațiunile aeriene pe aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 17:40 Zborurile militare americane au fost reluate pentru moment pe aeroportul din Kabul, a declarat pentru CNN un oficial american al apărării. Zborurile au fost suspendate din cauza mulțimii de afgani care a ocupat pista aeroportului.
Aceștia au fost îndepărtați, dar armata anticipează continuarea operațiunilor de îndepărtare dacă afganii disperați să fugă din țară vor pătrunde din nou pe pistă.
Talibanii împing mulțimile înapoi, folosind vehicule luate de la forțele de securitate afgane.
Forțele americane au ucis 2 bărbați înarmați pe aeroportul din Kabul. În total au murit șapte persoane, inclusiv afgani căzuți din avion
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 17:00 Forțele americane de pe aeroportul din Kabul au împușcat și au ucis doi bărbați înarmați luni, după ce aceștia au tras asupra forțelor americane, potrivit unui oficial al apărării SUA.
Oficialul citat de CNN a declarat că bărbații erau înarmați și soldații americani nu au verificat că erau membri talibani. SUA, deocamdată, crede că a fost un incident izolat.
În plus, a fost raportat un schimb de focuri în care au fost implicați soldații americani de pe aeroportul din Kabul, dar circumstanțele nu au fost confirmate.
Statele Unite au oprit temporar toate zborurile de evacuare din Kabul pentru a elibera pistele de pe aeroport de persoanele care încercau să se agațe de avioane, a declarat un oficial american al apărării pentru Reuters. Oficialul nu a spus cât va dura până vor fi reluate zborurile.

Mulțimi de afgani au pătruns, luni, pe pistele aeroportului din Kabul, într-o încercare disperată de a fugi din țara capturată de talibani. Aceștia s-au agățat de avioanele care decolau, iar unii dintre ei chiar ar fi căzut dintr-un avion în timp ce acesta își lua zborul.
În total, potrivit unor surse oficiale citate de Politico, luni au murit șapte persoane pe aeroportul din Kabul, inclusiv afgani căzuți din avion.
35 de români în Afganistan. Președintele cere repatrierea lor
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 16.25 Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că, în acest moment, în Afganistan se mai află 35 de cetățeni români, pentru care se fac eforturi pentru a fi aduși înapoi în țară.
Tot luni, președintele Klaus Iohannis a dispus „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan.
Rusia spune că nu se grăbește să-i recunoască pe talibani
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 15.10 Rusia a anunțat că nu se va grăbi să-i recunoască pe talibanii ca noua putere de la Kabul, a declarat luni trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru Afganistan, explicând că decizia va depinde de comportamentul talibanilor.
Într-un interviu acordat postului de radio „Ecoul Moscovei”, Zamir Kabulov a spus că „nimeni nu se va grăbi cu această recunoaștere”.
China îi recunoaște pe talibani ca fiind noua putere de la Kabul: sunt „voința și alegerea” poporului afgan
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 14.10 Regimul de la Beijing a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”.

„Talibanii afgani au declarat ieri că războiul din Afganistan s-a încheiat și vor negocia înființarea unui guvern islamic deschis și incluziv și vor lua măsuri responsabile pentru a asigura siguranța cetățenilor afgani și a misiunilor externe în Afganistan”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Hua Chunying într-o conferință de presă.
Miniștrii de externe UE au fost convocați într-o reuniune de criză după victoria talibanilor
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 14.00 Miniștrii de externe ai Uniunii Europene vor avea o reuniune de criză, marți, pentru a discuta recenta cădere a Afganistanului în mâinile talibanilor, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borell.
„Luând în calcul ultimele evoluții ale situației din Afganistan și după discuții cu partenerii noștri din ultimele zile și ore, am decis să convoc o video-teleconferință cu miniștrii de externe ai țărilor-membre, mâine dup-amiază pentru o primă evaluare”, a scris Borrell pe Twitter.
Cel puțin cinci morți la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 12.40 Mai multe imagini cu puternic impact emoțional au surprins oameni care au vrut să plece cu un avion militar american și și-au pierdut viața după ce au căzut din aparatul de zbor în timp ce acesta lua altitudine.
Nu se știe deocamdată dacă victimele erau în zona trenului de aterizare și au căzut când a început retragerea acestuia în corpul avionului.
Afganii sunt atât de disperați să părăsească țara, încât se pun pe pistă în calea avioanelor care decolează, pentru a le opri. Militarii sunt nevoiți să-i alunge cu elicoperul de pe pistă.
Talibanii, conferință de presă din palatul prezidențial
ACTUALIZARE 23.00 Al Jazeera a obținut imagini exclusive cu talibanii în palatul prezidențial din Kabul, după fuga președintelui Ashraf Gahni.
Imaginile îi arată pe talibani în birourile palatului din care președintele fugise de câteva ore.
“We woke up this morning to the Taliban white flags all over the city.”
The Taliban’s capture of Jalalabad effectively leaves Kabul as the last major urban area under government control https://t.co/o6h7POQ8HQ pic.twitter.com/GfXadVywL0
— Al Jazeera English (@AJEnglish) August 15, 2021
