Skip to content
Sport

Cinematografie: viciile și lucrurile sfinte la români, mână-n mână cu izul comunist

editiadedimineata

Ediția de dimineață completează șirul analizei filmelor românești. În acest sens, scopul, de această dată, este aducerea în discuție a viciilor și lucrurilor sfinte la români, pentru că aparent merg mână-n mână cu izul comunist păstrat în filmele contemporane, descris în articolul trecut.

Mai precis, redacția își canalizează atenția spre alte filme, precum După dealuri, Poliţist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu, 2006) sau Undeva la Palilula, ce reprezintă câteva repede care au oferit o imagine finală a analizei, potrivit editiadedimineata.ro

„Când am fost la premiera filmului După dealuri (r. Cristian Mungiu, 2012) pot să recunosc că nu am înțeles prea multe, și asta din cauza atmosferei. Sonorizarea proastă ce făcea schimbul de replici neinteligibil, imaginea întunecată, agitația oamenilor ce stăteau în picioare ca în vremea de aur a cinematografiei, mirosul de mucegai și frigul specific marilor săli de cinema din provincie încă nereabilitate m-au făcut să nu plec cu zâmbetul pe buze după vizionarea filmului. Ce-i drept, și povestea este una tristă și dezonorantă la adresa comunității românești, subiectul fiind exorcizarea de la Tanacu din 2005.

Însă, dincolo de acestea, există un substrat care înglobează hibele pe care aceste trei instituții de bază din comunitate – biserica, spitalul și poliția – le pot avea, toate trei făcându-se responsabile mai mult sau mai puțin de moartea tinerei fete care suferea de tulburări psihice (în niciun caz nu era posedată de “cel rău”). Practic, filmul scoate la iveală o lipsă cruntă a educaţiei; şi nu numai la stareţ, cel care porunceşte exorcizarea, ci şi la doctorul care prescrie lecturi din Psaltire ca tratament pentru schizofrenie sau la poliţistul care vorbeşte animat despre descântece, amândoi slujbaşi ai unor instituţii seculare, dar prea puţin seculari ei înşişi. Pentru o mai bună exemplificare, notez un dialog care surprinde cele menționate mai sus„.

Articolul integral îl găsiți AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *