Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că ar fi o greşeală eliminarea scutirilor din industria IT, adăugând că în România munca „este impozitată mult prea mult” faţă de impozitarea capitalului, potrivit economica.net.
El a mai afirmat că în România munca „este impozitată mult mult faţă de impozitarea capitalului”.
„Ce pot să vă spun, din analizele pe care le-am avut cu specialiştii de la PSD, în România munca este impozitată mult prea mult faţă de impozitarea capitalului. Aici trebuie, în cadrul coaliţiei, şi e normal să avem aceste discuţii, pentru că unii suntem de stânga, alţii sunt de dreapta, să găsim linia de echilibru între impozitarea muncii, care este foarte mare în România, şi impozitarea capitalului. Cu alte cuvinte, în acest moment, clasa medie şi cei cu venituri foarte mici duc tot greul societăţii româneşti. Venim şi echilibrăm totuşi acest lucru sau nu? Vom vedea propunerile cu care vine domnul ministru (al Finanţelor – n.r.) în faţa coaliţiei”, a susţinut Ciolacu.
