Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că ministrul Justiţiei ar fi trebuit să îşi asume pragul de 9.000 de lei pentru abuz în serviciu, în proiectul de modificare a Codului penal, încă de când acest proiect a trecut prin Guvern.
„E foarte greu să explici românilor tehnica parlamentară. În schimb, o să încerc să explic, cum am încercat şi atunci când ‘am vândut Ardealul’. Ştiţi că nu era cameră decizională Camera Deputaţilor şi un anumit proiect de lege a trecut tacit, pentru că nu ne puteam întâlni fiindcă eram în pandemie şi nu aveam procedurile ca Parlamentul să fie funcţional electronic.
Când s-a depus acel amendament era ultima zi de depunere a amendamentelor la Senat, urmând ca dezbaterea pe acel amendament să se facă la Camera Deputaţilor. Mă bucur mult că Ministerul Justiţiei a venit într-un timp foarte scurt şi şi-a asumat un prag, lucru pe care, cu toată prietenia şi cu tot respectul pentru domnul ministru, trebuia să şi-l asume încă de la început, când a înaintat şi a trecut legea prin Guvernul României”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă a fost de acord cu pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.
El a adăugat că ştia toată lumea, inclusiv ministrul Justiţiei, că, dacă nu ar fi fost trecut un prag pentru abuz în serviciu, legea respectivă ar fi fost neconstituţională.
„Să continuăm să facem legi cu privire la pensiile speciale, la coduri şi ele pe urmă să nu ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale am fi trăit într-o ipocrizie. A venit această propunere, ne-am asumat şi eu şi domnul prim-ministru propunerea Ministerului Justiţiei, cea de 9.000 de lei, cred că este şi justificarea ministerului, părerea mea că ar fi trebuit trecută încă de la început în proiectul de lege care a fost avizat şi trecut prin Guvern”, a menţionat Ciolacu.
