Primul ministru al României Dacian Cioloş a numit doi noi secretari de stat la ministerul Justiție și la ministerul Economiei, informează romaniatv.net.
După ce Liviu Stancu a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei, în locul său a fost numit Adrian Baboi-Stroe, potrivit deciziilor publicate marţi în Monitorul Oficial.
Adrian Baboi-Stroe este expert în politici publice, având un masterat la London School of Economics and Political Science. Noul secretar de stat a lucrat în cadrul unor ONG-uri ca Transparency International sau Institutul pentru Politici Publice, dar şi la Delegaţia Comisiei Europene în România.
Tot marţi, Anca Magdalena Chiser a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Potrivit profilului de LinkedIn, ea este din decembrie 2014 consilier personal în cadrul ministerului Economiei. Anterior, aceasta a fost consilier parlamentar în cadrul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, timp de 10 ani.
Între 2004 şi 2005 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare. Ea a mai lucrat ca expert în cadrul Administraţiei Prezidenţiale în perioada 2000-2004 şi a figurat pe lista candidaţilor PSD+PUR pentru un loc de deputat în 2004.

… Adrian Baboi-Stroe este expert în politici publice, având un masterat la London School of Economics and Political Science. Noul secretar de stat a lucrat în cadrul unor ONG-uri ca Transparency International sau Institutul pentru Politici Publice, dar şi la Delegaţia Comisiei Europene în România…
Pai ce treaba are asta cu JUSTITIA ??? Mai tehnocratule, mai nea Ciolos, tu chiar iti bati joc de noi ???
… Anca Magdalena Chiser … secretar de stat la Ministerul Aconomiei… Între 2004 şi 2005 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare …
Pai ce treaba are asta cu economia, mai tehnocratule ???
Eu nu stiu ce sa mai cred, Ciolos asta ori nu este el insusi in stare de mai mult, ori ia ca gugustiucul tot ce i se da … Oricum ar fi, e la fel de rau.