Skip to content
Politică

Cioloș, precizări pe Facebook despre bugetul pe 2016: „Poate nu se satisfac toate dorințele, dar…”

Premierul Dacian Cioloş a făcut, joi, o serie de precizări pe pagina sa de Facebook, cu privire la bugetul pe anul 2016.

În mesajul publicat pe pagina de socializare, prim-ministrul a precizat că este vorba despre un buget care nu satisface toate dorințele, dar că acesta acoperă necesitățile anului viitor.

”Pentru 2016, am propus un buget prin care poate nu se satisfac toate dorințele, dar care acoperă în mod echilibrat toate necesitățile anului ce vine. Este adevărat că au existat constrângeri, dar ne-am concentrat să găsim soluții, nu să ne găsim scuze. Bugetul a fost construit ținând cont și de pragul maxim de deficit de 3% stabilit la nivelul UE”, a notat Cioloș.

În ceea ce privește creșterea salariului minim pe ecomomie de la 1.050 lei la 1.200 lei, premierul a precizat că nu se poate lua o decizie în acest sens în lipsa unor date cu privire la impactul unei astfel de măsuri.

”Știu cât de greu este pentru cei cu salarii mici. Dar nu pot să decid până nu am toate elementele impactului unei astfel de decizii. Trebuie sa evităm să creăm o problemă vrând să rezolvăm alta. Ministrul Finanțelor Publice a început deja o analiză cu privire la eventuale creșteri ale salariului minim în 2016”, a transmis premierul.

Totodată, Cioloș a subliniat încă o dată că în bugetul pentru anul viitor nu sunt alocate sume pentru lăcașurile de cult.

”Am explicat Patriarhului faptul că, în funcţie de posibilităţi, Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există anumite posibilități de finanțare pentru lăcaşurile de cult aflate în construcţie. Consider, de asemenea, că este o problemă în care trebuie să se implice mai ales comunitățile locale și enoriașii”, a explicat Cioloș.

Șeful Executivului a mai menționat că educația și sănătatea sunt două domenii prioritare, care au primit mai multe fonduri decât pentru anul în curs.

De asemenea, Cioloș a subiliniat că investițiile în spitale sunt prevăzute în proiectul de buget.

”Continuarea investițiilor de modernizări și de noi dotări în spitale sunt reflectate în bugetul pentru anul 2016. Bugetul prevede, de asemenea, introducerea unor noi programe naționale: Programul Național pentru Arși; un Subprogram nou în cadrul Programului Național de Oncologie: Oncologie pediatrică; dezvoltarea programelor destinate mamei și copilului, printr-o prioritizare în 2016 a asistenței medicale dedicate nou-născutului prematur, modernizarea secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin alocarea a minim 3% din bugetul de programe; accelerarea construirii celor 3 spitale regionale din Cluj, Iași, Craiova”, a mai notat premierul.

În ceea ce privește problema autostrăzilor, Cioloș a precizat: ”Cu toții vrem autostrăzi și drumuri mai bune. Am inclus în buget proiecte care sunt în execuție și au nevoie de fonduri: autostrada Lugoj – Deva, autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureș, autostrada Sebeș – Sibiu și autostrada Transilvania. În privința autostrăzii Sibiu – Pitești, vrem ca în 2017 proiectul să fie pregătit, pentru a fi demarat”.

În mesajul postat pe rețeaua de socializare, Dacian Cioloș s-a referit și la problema refugiaților, arătând că țara noastră își menține rezerva cu privire la mecanismul permanent de relocare a refugiaților.

”Consider că relocarea refugiatilor nu ar rezolva problema de fond, ci doar cauzele, iar săptămâna viitoare la Consiliu European, dacă va fi cazul, voi reitera rezerva față de adoptarea unui astfel de mecanism”, a mai notat Dacian Cioloș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *