Premierul Dacian Cioloș face o vizită oficială la Chișinpu, unde se va întâlni cu oficialii Republicii Moldova. Aceasta este prima vizită de la preluarea mandatului de prim-ministru și va avea întrevederi cu președintele Timofti, președintele Parlamentatului, Adrian Candu, și premierul Pavel Filip.
„România este şi va rămâne un susţinător neobosit al perspectivei europene a Republicii Moldova. Măsurile adoptate la Chişinău în ultimele luni, economice şi instituţionale, sunt un răspuns firesc la aşteptările cetăţenilor, elemente necesare stabilităţii şi consolidării încrederii în instituţiile statului. Un rol cât mai activ al societăţii civile ca partener implicat în promovarea măsurilor de reformă şi în monitorizarea implementării acestora este o garanţie a continuării şi consolidării dezvoltării democratice”, a declarat Dacian Cioloş, potrivit adevarul.ro.
Guvernul României transmite că premierul Cioloș va fi însoţit de vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, şi Maria Ligor, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni.
