Skip to content
Politică

Cîţu, întâlnire cu liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor: Am discutat despre creșterea bugetului pentru apărare la 2,5% din PIB

facebook

Preşedintele Senatului, liderul PNL Florin s-a întâlnit cu Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, cu care a discutat despre creşterea bugetului României pentru apărare, la 2,5% din PIB şi despre nevoia imediată de sancţiuni mult mai dure împotriva Rusiei.

Am avut o discuţie bună cu Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, despre creşterea bugetului României, pentru apărare, la 2,5% din PIB, despre nevoia imediată de sancţiuni mult mai dure împotriva Rusiei şi despre stadiul proiectelor care, în parteneriat cu SUA, vor asigura securitatea energetică a României„, a scris Cîţu pe Facebook.

Cîţu preciza vineri, că, în cadrul vizitei în Statele Unite, în perioada 24 – 30 martie, că va purta discuţii cu diferiţi oficiali din Departamentul de stat despre domenii precum energie, finanţe internaţionale şi dezvoltare.

Unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver, subiect pe care l-am discutat cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”, afirma liderul liberalilor.

El a avut deja întrevederi cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, cu Marisa Lago, subsecretar de stat la Departamentul Comerţului, precum şi cu membri ai comunităţii româneşti din DC, Maryland şi Virginia, scrie news.ro.

1 comentariu la “Cîţu, întâlnire cu liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor: Am discutat despre creșterea bugetului pentru apărare la 2,5% din PIB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *