Skip to content
Politică

Cîţu: Nu sunt de acord cu aceste controale doar de ochii lumii pe care le fac instituţiile statului în acest moment în supermarketuri

Inquam Photos/George Calin

Liderul PNL Florin Cîţu a afirmat că nu este de acord cu controalele care se fac îl ultimul timp de către instituţiile statului în supermarketuri şi că au fost date amenzi, însă preţurile sunt tot crescute.

„Eu nu sunt de acord cu aceste controale doar de ochii lumii pe care le fac instituţiile statului în acest moment în supermarketuri sau peste tot, pentru că au crescut preţurile nejustificat, aşa spun cei care fac aceste controale. Eu înţeleg să facă astfel de controale zilnic, să descopere dacă cineva încalcă legea. Nu e nevoie să vii la televizor şi să faci acest heirupism care nu demonstrează nimic. Au dat nişte amenzi, dar preţurile tot acolo sunt. Aceste măsuri comuniste eu nu voi fi de acord cu el”, a afirmat Florin Cîţu.

El a mai spus că e nevoie de aceste companii pentru că ele plătesc impozite. „Noi avem nevoie de aceste companii să plătească impozite, dacă mergem acum şi le omorâm pentru că vrea cineva să-şi facă campanie, eu nu sunt de acord”, a completat Cîţu.

Potrivit News.ro, liderul liberalilor a spus că există divergente în coaliţie, însă există şi comunicare, întrebat despre relaţia pe care o are cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu. „Se comunică în coaliţie, acolo avem divergenţe”, a conchis Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *