Ministrul de Finanțe, Florin Cîţu, susține că, astăzi, ce spun social-democrații nu are niciun fel de valoare, mai ales pe „subiectul pensiilor speciale, unde chiar eu am avut un proiect în Parlamentul României, care a trecut până la urmă – a fost blocat de PSD cam doi ani de zile, până la urmă a trecut și bineînțeles că a fost respins de Curtea Constituțională, pentru că erau acolo și alte pensii speciale”.
Demnitarul liberal a declarat la postul B1TV că PSD putea să facă multe pentru că a fost la guvernare trei ani de zile și „astăzi se comportă ca și cum n-ar fi fost la guvernare. Putea să folosească banii pe care i-a dat baronilor locali în toți acești ani de zile să dubleze alocațiile dacă voia. Nici n-a mărit pensiile, de exemplu, în perioada de trei ani de zile, așa cum am reușit noi să o facem într-o perioadă de criză. Noi am mărit punctul de pensie cu 177 de lei, ei nu au reușit acest lucru. A fost cea mai mare mărire. Am făcut-o tot noi, într-o perioadă de criză, pentru că știm ce importante sunt pensiile pentru români.
PSD vorbește foarte mult, a făcut foarte puțin. PSD a introdus taxe, asta știm foarte bine, deci a luat din banii românilor și a dat și ordonanțe care au distrus justiția în România – vă aduc aminte de Ordonanța 13. Asta a făcut PSD. Astăzi, ce vine și spune PSD nu are niciun fel de valoare și nu cred că cineva mai ascultă ce spune PSD. Mai ales subiectul pensiilor speciale, unde chiar eu am avut un proiect în Parlamentul României, care a trecut până la urmă – a fost blocat de PSD cam doi ani de zile, până la urmă a trecut și bineînțeles că a fost respins de Curtea Constituțională, pentru că erau acolo și alte pensii speciale. Subiectul, din punctul nostru de vedere, este unul fals astăzi”.
În acest context, Florin Cîțu a declarat că „liberalii doresc este doar un sistem de pensii bazat pe contributivitate”. „De fapt, despre asta este vorba la pensii speciale. E vorba că există două Românii – există o Românie în care ai principiul contributivității și unde suntem toți, și există o Românie unde există această pensie specială și aici sunt insituții care au apărut în ultimul timp.
PSD vorbește de pensii speciale, dar ei sunt cei care au introdus la Curtea de Conturi în acest mandat, 2016-2020, pensii speciale și așa mai departe. Sunt mai multe instituții care au primit aceste privilegii. Din punctul nostru de vedere, direcția în care trebuie să mergem este să avem o reformă a sistemului de pensii bazată pe contributivitate. Toată lumea știe exact – cât ai contribuit, atât să primești la final”, a mai spus ministrul Finanțelor.
