Skip to content
Politică

Cîţu s-a împăcat cu ideea că PNL a pierdut Finanțele: Mie îmi pare rău, dar acesta este rezultatul negocierii

Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, marţi, că îi pare rău că în urma negocierilor – conduse de Nicolae Ciucă – PNL nu are Ministerul Finanţelor. ”Cred că un premier fără Finanţe va fi o problemă, dar acesta este rezultatul negocierii” a afirmat Cîţu.

Florin Cîţu a fost întrebat, marţi, despre rezultatul negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare şi a afirmat că a făcut tot ce a depins de el.

”Dacă a fost nevoie să mă dau la o parte, m-am dat la o parte. Toate aceste lcururi le-am făcut pentru a debloca situaţia”, a afirmat Cîţu.

Acesta a atras atenţia că a fost decizia partidului, iar negocierea a fost condusă de viitorul premier.

”Mie îmi pare rău că nu avem Finanţele, cred că un premier fără Finanţe va fi o problemă, dar acesta este rezultatul negocierii. După ce se aşază lucrurile va trebuie să tragem linie şi să vedem cum mergem mai departe”, a mai declarat Cîţu.

În cadrul negocierilor cu PSD s-a decis ca partidul care nu are premierul să deţină Ministerul Finanţelor, secretarul general al Guvernului şi Ministerul Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *