Premierul Florin Cîţu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor, în care apreciază că istoria a arătat că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca naţiune, stă în unitatea noastră.
”Tot uniţi vom reuşi să protejăm sănătatea noastră, a tuturor, şi să redresăm economia după pandemie”, a transmis premierul.
„Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza ne aminteşte că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca naţiune, stă în unitatea noastră”, a transmis, duminică, Florin Cîţu.
Acesta a adăugat că ”revenirea la libertate şi democraţie am obtinut-o uniţi împotriva dictaturii, în decembrie 1989”.
”Uniţi am obţinut garanţia parcursului euro-atlantic pe care România îl are de mai bine de un deceniu şi jumătate. Uniţi am demonstrat că putem opri grave derapaje, putem salva democraţia, atunci când o putere ilegitimă şi opresivă a acţionat împotriva propriului popor. Tot uniţi vom reuşi să protejăm sănătatea noastră, a tuturor, şi să redresăm economia după pandemie.
La mulţi ani tuturor românilor”, a mai transmis premierul.
