Într-o postare publicată luni seară pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Victor Ciutacu a luat atitudine față de cazul scriitorului român, câștigător al premiului Goncourt și autorul romanului „Dumnezeu s-a născut în exil”. Este vorba de Vintilă Horia.
Jurnalistul critică decizia consiliului local Segarcea prin care i-a fost retrasă distincția de cetățean de onoare al orașului său natal. Decizia a fost luată la presiunile Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, care a invocat o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război“. Scriitorul este cunoscut și pentru articolele sale din tinerețe prin care își manifesta adeziunea la regimul fascist.
Criticând această hotărâre de a retrage titlul de cetățean de onoare al orașului, deși Vintilă Horia este un scriitor de renume internațional, jurnalistul Victor Ciutacu se poziționează extrem de sarcastic la adresa deciziei consiliului local.
„În lumina legii care apară onoarea evreilor și-i declară criminali de război pe toți cei care au scris nasoale despre ei, aleșii locali i-au retras titlul de cetățean de onoare și bănuiesc că-l dau jos și de pe școală. Eu zic să-l pună-n loc pe Bumbescu, om cu rădăcini și nemuri în zonă.”, a scris ironic jurnalistul pe rețeaua de socializare, amendând autoritățile că nu știu să își apere și să își păstreze valorile:
„Am prostul obicei să fiu evreu. Botezat ortodox, că ăsta a fost mersul, dar evreu, d-ăla original, după mamă. Și, în calitatea astea, care oricum nu-mi folosește la nimic, nu încetez a mă minuna de prostia umană și de limita ei superioară, care dăpășește cerul. La fel de implacabilă ca și realitatea că m-a făcut mama evreu e cea potrivit căreia nevastă-mea e din Segarcea. Localitate care, dincolo de vinul aferent, l-a dat literaturii și pe scriitorul Vintilă Horia. După care oamenii locului au denumit și unul dintre liceele orașului. Să vezi acum belea, că, în lumina legii care apară onoarea evreilor și-i declară criminali de război pe toți cei care au scris nasoale despre ei, aleșii locali i-au retras titlul de cetățean de onoare și bănuiesc că-l dau jos și de pe școală. Eu zic să-l pună-n loc pe Bumbescu, om cu rădăcini și nemuri în zonă.”, a conchis Victor Ciutacu.

Pai e roman si e ca intre romani. Uitati-va la Iohanis – Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a devenit oficial succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German printr-o sentinţă a Judecătoriei Sibiu. In toata Europa bunurile naziastilor au fost confiscate si nimeni nu a avut curajul sa le restituie. In Romania se poate…Au spus evreii ceva? NIMIC…ca si ei actioneaza dupa interese…