Potrivit președintelui administrației județene, pe numele său Dănuț Cristescu, ridicarea de documente începută miercuri dimineață de procurorii DNA la sediul Consiliului Județean (CJ) Teleorman s-a încheiat noaptea trecută la orele 3.00.
În acest sens, șeful CJ Teleorman a precizat că „au mai cedat angajați din cei 30 rămași inițial”, potrivit agerpres.ro
„Procedura s-a încheiat la ora 3,00 în această dimineață. Au mai cedat angajați din cei 30 rămași inițial. Până la final au rămas zece. Acum, avem noi sarcină să trimitem restul documentelor„, a declarat, pentru AGERPRES, șeful CJ Teleorman.
Doi reprezentanți ai DNA s-au prezentat miercuri dimineață la sediul Consiliului Județean Teleorman, pentru a ridica diverse documente, în baza unei ordonanțe emisă de procuror.
Conform unor surse din administrația județeană, controlul DNA nu ar avea legătură cu dosarul ”Belina”.
