Cozi kilometrice s-au înregistrat, miercuri seară, la mai multe benzinării din Cluj-Napoca, după ce pe mai multe grupuri de pe reţelele sociale a circulat un zvon conform căruia benzina şi motorina se vor scumpi. Până la această oră, nu există nicio confirmare privind creşterea preţurilor.
Miercuri seară, pe mai multe străzi din Cluj-Napoca s-au produs ambuteiaje din cauza cozilor la benzinării, după ce pe diferite grupuri de pe reţelele sociale a apărut zvonul confom căruia preţul motorinei şi al benzinei vor creşte considerabil. Potrivit adevarul.ro, informaţia nu a fost însă confirmată de către oficialii companiilor care operează benzinării, OMV Petrom sau Mol.
Pe grupul Info Trafic Jud Cluj au apărut mai multe fotografii cu străzi blocate din cauza cozilor la benzinării. „Pare să fie un atac de panică al consumatorilor, dupa ce de dimineaţă au circulat două mesaje virale pe whatsapp: Unul că de mâine va fi 10 lei litrul. Şi altul, o poză de la o benzinărie Mol din Bihor, cu preţul de 11 lei. N-am putut să verific autenticitatea, dar cineva m-a sunat să-mi spună că e un speculator”, a scris un utilizator al grupului.
Miercuri, s-au format cozi uriaşe la benzinăriile din Bihor, şirurile de maşini întinzându-se pe sute de metri la anumite staţii de carburanţi, în condiţiile în care, în ultimele zile, preţurile au crescut constant pe fondul conflictului din Ucraina. Şoferii îşi fac plinul, iar unii au chiar bidoane, în care-şi cumpără combustibil, mai ales că, în judeţ, în municipiile Marghita sau Beiuş, preţurile explodaseră deja: întâi a fost 9 lei pentru ca, după prânz, să fie 11 lei, preţul record fiind înregistrat la o benzinărie din Beiuş, partener Mol.
„Am fost obligat să scumpesc pentru că am cumpărat mai scump. Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a explicat Daniel Degău, administrator şi unul din patronii firmei Desira Impex, care mai deţine şi două benzinării partenere Rompetrol.
