Skip to content
Sănătate

CNCAV: Aproape 88.000 de persoane, vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate aproape 88.000 de persoane, fiind raportate, în acelaşi interval, 69 de reacţii adverse. Alte 146 de reacţii sunt în curs de investigare.

Potrivit CNCAV, 87.959 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 65.322 au primit serul Pfizer, 7.654 pe cel de la Moderna, 7.812 au fost vaccinate cu serul AstraZeneca şi 7.171 cu cel produs de Johnson & Johnson.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 4.057.860. Majoritatea au fost vaccinate cu Pfizer – 3.229.487, alte 345.826 primind serul Moderna, 430.039 pe cel de la AstraZeneca şi 52.508 pe cel de la Johnson & Johnson.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 69 de reacţii adverse: 48 la vaccinul Pfizer, 13 la Moderna, 3 la AstraZeneca şi 5 la Johnson & Johnson. „Menţionăm că 146 reacţii adverse sunt în curs de investigare„, a transmis CNCAV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *