Skip to content
Politică

Coaliţia a bătut palma pe împărţirea prefecţilor. Câte posturi vor primi PSD, PNL şi UDMR

Inquam Photos/Ilona Andrei

Partidele din coaliţie au finalizat, luni seară, discuţiile referitoare la împărţirea posturilor de prefect şi au convenit că PSD va avea 20, PNL 17 şi UDMR 4. Prefectura Cluj, intens disputată, a fost câştigată de PNL.

Surse politice citate de News.ro au precizat că partidele din coaliţie s-au înţeles în legătură cu împărţirea posturilor de prefect. Astfel, PSD va avea 20 de prefecţi, PNL va avea 17 şi UDMR 4.

PSD va avea prefecţi în judeţele: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti

PNL va avea prefecţi în judeţele: Alba, Argeş, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Vaslui. UDMR va numi prefecţii în judeţele Covasna, Harghita, Sălaj şi Arad.

Faţă de prima variantă a negocierilor, în care PSD avea 21 de posturi de prefect, PNL a câştigat un post, respectiv Prefectura Cluj, funcţie intens disputată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *