Coaliția de la guvernare se reunește astăzi într-o nouă ședință. Se anunță discuții aprinse intre liderii PNL și PSD. Ei vor trebui să stabilească procentul cu care se vor mări pensiile.
Ministrul de Finanțe spune că bugetul suportă o mărire de doar 11%.
Joi, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a agreat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, modificarea jaloanelor din PNRR, care fac referire la reforma pensiilor. Este vorba despre înlocuirea procentului de 9,4% cu un indicator de disciplină financiară.
Nu a fost luată încă o decizie în coaliție în privința majorării pensiilor, a subliniat săptămâna trecută, la TVR INFO, vicepremierul și liderul UDMR Kelemen Hunor.
„Punctul nostru de vedere este că pensiile trebuie crescute cu rata inflaţiei, 15%-16%, asta vom vedea în momentul respectiv cât va fi la sfârşitul anului, în momentul în care discutăm în Parlament proiectul de buget, dar asta este limita la care eu m-aş duce acum, şi pensionarii merită acest efort şi noi trebuie să facem acest efort. Deci cât a fost inflația, cu atât puterea de cumpărare trebuie păstrată și pentru pensionari. Dar nu am luat o decizie, asta este foarte clar”, a subliniat liderul UDMR.
PSD urmează să stabilească și cine va ocupa portofoliul de la Ministerul Apărării. Consiliul Politic Național al partidului se reunește de la ora 16.00.
