Skip to content
Politică

”Coaliția s-ar putea rupe în 2023”. Cristian Pîrvulescu: Orice eroare pe fondul acesta de tensiune poate să ducă la așa ceva

psnews.ro

Într-un interviu pentru PS News, analistul politic și politologul Cristian Pîrvulescu susține că, în ciuda eșecului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de care este învinuit ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, nu va exista niciun scandal în coaliție de dimensiunea celui creat de demiterea fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru că alianța de guvernare nu va putea funcționa fără USRPLUS.

„Nu a fost niciun fel de declarație (împotriva ministrului Cristian Ghinea – n.r.) făcută de membrii Guvernului. În anexa la protocolul de coaliție sunt foarte clar prezentate criteriile pentru un viitor divorț. Faptul că au fost acceptate acele puncte arată că PNL a înțeles exact mesajul pe care l-a transmis USRPLUS, și anume că poate complica foarte mult guvernarea.

Nu cred că în viitorul apropiat ne vom mai lovi de o situație de genul acesta. Nu există niciun ministru în momentul de față în Guvern care să joace rolul lui Vlad Voiculescu. Problemele legate de experiența politică vor exista, dar ele pot fi surmontate relativ ușor.

USRPLUS se pregătește de congres și de alegerea președintelui. Mi-e greu să cred că vor deveni mai ofensivi în raport cu PNL, dar este o problemă cronică între USRPLUS și PNL: este vorba despre două culturi organizaționale diferite, cu două orientări politice diferite, una liberală și alta conservatoare.

PNL vede în USRPLUS principalul său contracandidat, nici USRPLUS nu dă dovadă de prea multă înțelepciune, deci într-un viitor previzibil, prin anul 2023, lucrurile s-ar putea rupe, dar s-ar putea întâmpla și mai devreme. Orice eroare pe fondul acesta de tensiune poate să ducă la așa ceva și ați văzut că există contradicții la nivelul afirmațiilor de la Ministerul Sănătății: doamna Ioana Mihăilă spune ceva despre paturi și ministerul susține o altă afirmație oficială despre numărul de paturi libere de la ATI, iar prin Minister înțeleg domnul Baciu sau cineva din PNL.

Totul este legat de cum sunt comunicate informațiile și cum sunt prelucrate și asta poate reprezenta oricând o condiție pentru un nou conflict, nu neapărat unul dur, dar sunt convins că USR-ul nu își dorește acum o confruntare nouă.

Totuși, lucrurile nu pot continua așa. Fără USR nu se poate. Eu cred că în rezolvarea crizei de săptămână trecută a avut un rol important și președintele care prin declarațiile sale finale este evident că a sprijinit linia primului-ministru. Nu a fost o direcție oficială, ci una discretă, dar cu siguranță a contat pentru că i-a ajutat pe USR-ști să găsească soluția de ieșire, dar rănile rămân”, spune analistul.

De asemenea, Cristian Pîrvulescu susține că întârzierea PNRR nu reprezintă un inconvenient în acest moment în care doar Portugalia a finalizat programul.

„Mă distrează acest plan. Este o discuție politizată. În afară de Portugalia, nicio țară nu a terminat acest program, și nu este niciun fel de rușine, se negociază, se discută, Comisia este exigentă, guvernele vin cu o anumită viziune, iar Comisia o are pe alta. Spiritul Uniunii Europene este negocierea. Uniunea Europeană nu are poziție de forță, deci este o negociere în care trebuie aduse argumente convingătoare.

La noi, foarte mulți au încercat să rezolve probleme care din motive de buget nu le puteau rezolva pe banii Uniunii Europene. Se numește Plan de Recuperare și Reziliență, dar cheia de acolo este cuvântul reziliență care înseamnă capacitatea de a te reface după o tragedie, după un moment dureros. Din acest punct de vedere investiția în spitale se înscrie în logica asta, dar nu și în alte lucruri pe care guvernanții români vor să le rezolve cu bani europeni. Nu e așa simplu”, spune analistul.

În opinia politologului, politizarea compartimentele guvernamentale și ministeriale reprezintă principala problemă în negocierile României cu Comisia Europeană.

„Există o problemă care este generală în problema românească. Aud un lucru foarte des care pe mine mă dărâmă: <<care este planul României>>?

Planul României este acesta, în interiorul Uniunii Europene, că nu poate altfel. Nici Marea Britanie nu poate altfel, iar în interiorul Uniunii Europene trebuie să negociezi. Domnul Ghinea spune ceva, domnul prim-ministru spune altceva despre plan, dar nu se contrazic, pentru că nu sunt lucruri contradictorii.

Domnul Ghinea spune că unii au cerut, dar nu prea au trimis lucruri convingătoare care să meargă la Bruxelles, iar Cîțu explică că toate ministerele au contribuit. Evident că au contribuit, dar nu au și susținut ideile respective, și știți de ce nu, pentru că politizarea a mers atât de departe în compartimentele guvernamentale și ministeriale încât nu mai sunt oameni care să știe să lucreze. Sunt numai politruci. De aici vine toată problema.

Când Comisia Europeană ne cere să avem competență birocratică, la asta se referă, ori de fiecare dată când vine o nouă majoritate în Parlament  trebuie să facă curățenie între funcționarii publici. Cei care sunt primii dați la o parte sunt cei care nu au sprijin politic, adică profesioniștii. De asta suntem aici. Nu e o problemă a PNL-ului, ci a României pe care au cultivat-o guvernele care au contribuit la politizare.

PSD-ul fiind cel care s-a aflat cel mai mult la guvernare este principalul vinovat de acest lucru”, conchide politologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *