Skip to content
Politică

COD GALBEN de inundații. Află zonele afectate

Hidrologii au emis, joi, o atenționare Cod Galben de inundații, valabilă în următoarele ore, în cinci bazine hidrografice și pe afluenții mici ai fluviului Dunărea, potrivit romaniatv.net.

Atenționarea meteo este valabilă pentru bazinele hidrografice de pe raza județelor Caraș-Severin și Mehedinți.

Până vineri, la ora 12,00, în bazinele hidrografice Nera, Cerna, Drincea, Desnățui, Olt inferior și afluenții mici ai Dunării (județele Caraș-Severin și Mehedinți) se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

În intervalul de prognoză analizat se instituie Cod Galben de inundații pe râurile mici din bazinele hidrografice: Nera, Cerna (județul Caraș-Severin), afluenții mici ai Dunării din județele Caraș-Severin și Mehedinți, Drincea, Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), afluenții Oltului inferior din județele Dolj și Olt.

INHGA precizează, totodată, că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor din zonele atenționate.

Pe de altă parte, hidrologii au ridicat, începând de joi, ora 11,00, atenționarea hidrologică Cod Galben emisă pentru celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *