Skip to content
Politică

Codrin Ștefănescu reacționează la acuzațiile lui Iohannis: Nu PSD-ul a infestat sistemul cu personaje obediente și necalificate. PNL-ul tău a făcut-o!

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, îi răspunde președintelui Klaus Iohannis, care i-a acuzat pe social-democrați că au ”infestat cu persoane obediente până și cele mai importante instituții ale statului român” și că ”fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție al întregii națiuni să eșueze”.

”Ai spus numai aberații și minciuni, Klaus! Nu PSD-ul a infestat sistemul cu personaje obediente și necalificate. PNL-ul tău a făcut-o! Pentru că toate rubedeniile, pilele și amantele voastre au fost puse pe funcții sau în consilii de administrație. Ați făcut din chelneri și someri de lux, miniștrii și prim miniștrii! Firmele voastre de casă au dat cele mai grele tunuri în plină pandemie! Urlă presa și televiziunile despre jaful pnl-ist!”, scrie Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Social-democratul susține că ”cei vânați și hărțuiți sunt tot membrii PSD”.

”Și mai sunt hărțuiți și alți zeci de mii de români la ordinul vostru. Pentru că vreți bani la achiziții și ați amendat pentru asta toată suflarea românească! Acesta-i adevărul, Klaus! De aceea se alege praful de procentele voastre din ultimele sondaje!”, conchide fostul secretar general al PSD.

Președintele Klaus Iohannis a criticat din nou PSD, despre care a spus că „a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii”.

”În timp ce atenția publică era concentrată asupra altor subiecte, PSD era ocupat să lovească din nou în standardele de integritate aplicabile funcțiilor publice sau să reglementeze privilegii. (…)

Nu mai este un secret pentru nimeni că PSD a infestat cu persoane obediente până și cele mai importante instituții ale statului român. Oameni lipsiți de profesionalism, de caracter și de responsabilitate fac jocurile pesediștilor din funcțiile publice pe care vremelnic le ocupă”, a spus președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *