Continuă nemulţumirile în jurul proiectului de Cod Fiscal. ALDE este mai radical decât premierul Victor Ponta. Ce propunere au pentru TVA oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin.
Formaţiunea susține Codul Fiscal în forma votată de Parlament: TVA de 19% din 2016 (spre deosebire de Ponta, care pledează pentru un nivel de 20%), potrivit unui comunicat trimis, joi, Agerpres.
Vicepreședintele ALDE Cătălin Beciu a declarat că partidul din care face parte susține Codul Fiscal așa cum a fost votat în Parlament.
„Susținem Codul fiscal așa cum a fost el adoptat de către Parlament. Am luat act de propunerile popularilor din PNL și le vom discuta în interiorul partidului apoi în cadrul coaliției și vom încerca să găsim un punct de vedere comun în final. Noi nu am semnat acest acord. Am venit astăzi cu documente care atestă susținerea pe care o avem din partea mediului antreprenorial, patronatele mari, UGIR, Consiliul Național al IMM-urilor, care ne-au trimis scrisori de susținere a promovării Codului fiscal în forma adoptată deja. Noi vrem TVA de 19%, impactul psihologic este unul foarte important, sunt antreprenor de 25 de ani, știu ce înseamnă asta”, a spus Cătălin Beciu la Palatul Parlamentului, la finalul întâlnirii tehnice dintre reprezentanții partidelor pe tema Codului fiscal.
El a adăugat că ALDE va decide cel mai târziu vineri cum va vota în Parlament la Codul fiscal, retrimis de președintele Klaus Iohannis spre reexaminare.
