Skip to content
Societate

Comisarii pentru sănătate și pentru piață internă l-au asigurat pe eurodeputatul Cristian Bușoi de ”tot sprijinul pe care îl pot oferi României” pentru creșterea ratei de vaccinare

Facebook

Comisarul european pentru sănătate și cel pentru piață internă l-au asigurat pe eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), responsabil pentru EU4Health, de ”tot sprijinul pe care îl pot oferi României în aceste momente fără precedent, astfel încât rata de vaccinare să crească.”

Europarlamentarul a participat marți la întâlnirea strategică a Grupului COVID-19 la nivel european, unde, printre altele, a fost abordată și tema referitoare la o strategie privind creșterea ratei de vaccinare.

”Acoperirea vaccinală a ajuns în Romania la 22,52% în mediul rural și la aproape 39%, în mediul urban conform ultimului raport al CNCAV. Atât comisarul pentru Sănătate, Stella Kyriakides, cât și comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton, m-au asigurat de tot sprijinul pe care îl pot oferi României în aceste momente fără precedent, astfel încât rata de vaccinare să crească, iar presiunea de pe spitale și medici să fie diminuată”, a transmis Cristian Bușoi într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit celor mai recente evaluări ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, citate de Agerpres, situaţia epidemiei de COVID-19 continuă să se deterioreze în Uniunea Europeană şi este considerată ”foarte îngrijorătoare” în zece ţări şi ”îngrijorătoare” în alte zece.

”Situaţia epidemiologică din UE este caracterizată în prezent de o creştere rapidă şi semnificativă a numărului de cazuri şi de o rată a mortalităţii scăzută, dar în creştere lentă. Cazurile, spitalizările şi decesele sunt aşteptate să crească în următoarele două săptămâni”, rezumă agenţia UE cu sediul la Stockholm, în ultima sa evaluare a riscurilor.

Dintre cele 27 de state membre, Belgia, Polonia, Ţările de Jos, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria şi Slovenia se află într-o situaţie ”foarte îngrijorătoare”.

Ţările în situaţie ”îngrijorătoare” sunt Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, România şi Slovacia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *