Comisia Europeană a prezentat vineri statelor membre ale Uniunii Europene (UE) un pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, menit să evite ocolirea sancţiunilor europene, anunţă luni un purtător de cuvânt al CE, relatează AFP.
”Obiectivul este să se evite ca bunurile a căror exportare este interzisă în Rusia să nu găsească un drum a aprovizona complexul militar rus”, precizează Éric Mamer.
Propunerea CE vizezză – pentru prima oară – opt companii chineze şi din Hong Kong, pe care le acuză de reexportarea unor bunuri sensibile către Rusia, potrivit uni document pe care AFP scrie că l-a consultat.
