Skip to content
Politică

Complot în PNL. Gruparea care pregăteşte sabotarea celei mai importante lupte electorale / EXCLUSIV SURSE

Faptele petrecute în spaţiul public, dar şi în culisele PNL din ultimele două săptămâni indică o revoltă tacită a câtorva lideri împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Informaţiile obţinute de PSnews.ro arată inclusiv spre un complot bine pus la punct împotriva deciziilor şi a intereselor şefului statului, fie acestea şi la nivel informal.

Povestea are în centru nominalizarea lui Cristian Buşoi drept candidat la Primăria Capitalei din partea PNL. Astfel, în toamna anului trecut, Buşoi şi-a depus candidatura în interiorul partidului şi s-a apucat conştiincios de muncă, deşi multă lume nu-l credita cu şanse la nominalizare. Chiar dacă Buşoi a produs câteva zâmbete şi ironii din partea vechilor dinozauri ai PNL (precum Ludovic Orban sau Vasile Blaga), primul sondaj de opinie făcut de liberali a fost un duş rece pentru garda de lideri. Orban stătea bine la notorietate (după cum singur se lăuda), însă notorietatea sa era una profund… negativă. Fostul “buldog portocaliu” din 2008, Vasile Blaga, cel care şi-a rupt dinţii în bisturiul doctorului Oprescu, stătea şi stă şi mai prost în sondaje decât Orban, luând în calcul toate criteriile: de încredere, intenţia de vot şi favorabilitatea. Asta deşi, în ultimul an, Vasile Blaga nu pierde nicio ocazie să dea lecţii de politică în şedinţele PNL. Realitatea arată, de fapt, că Blaga este expirat din punct de vedere politic şi electoral.

Din sondajul făcut iniţial făcut anul trecut de PNL, reieşea, astfel, că vechii lideri nu sunt acceptaţi de electoratul bucureştean. Tot din sondaje a rezultat, însă, că o imagine de om tânăr, serios şi profesionist ar putea fi câştigătoare în alegerile locale din 2016. Era exact imaginea lui Cristian Buşoi. Puşi în faţa evidenţei din studiul sociologic, vechii lideri PNL şi şi-au şters, în prima fază, zâmbetul de ironie la adresa lui Cristian Buşoi. Niciun lider al partidului nu s-a mai înscris în cursa internă împotriva acestuia, admiţând că omul are potenţial. Buşoi şi-a continuat campania de creştere a notorietăţii în Bucureşti, având în vedere handicapul real în acest sens.

La scurt timp, însă, o zvonistică elaborată, propagată şi întreţinută de oameni din PNL a început să fie direcţionată către mass media. Zvonistica pretindea, fără putinţă de tăgadă, că Buşoi ar fi, de fapt, omul Sistemului, iar nominalizarea s-ar datora faptului că este omul serviciilor de informaţii. De regulă, genul acesta de zvonuri sunt, practic, imposibil de contracarat, pentru că nu poţi ieşi să dezminţi aşa ceva. Publicul te-ar privi cu neîncredere, iar gestul în sine ar fi unul penibil şi te-ar duce în derizoriu. Profesioniştii dezinformării ştiu acest lucru. Teza propagată de anumiţi lideri ai PNL, cum că Buşoi este omul sistemului, a fost preluată voios de Traian Băsescu, căruia i-a căzut că o mănuşă, având în vedere războiul dur pe care îl poartă cu DNA, cu SRI, precum şi cu generalul Florian Coldea şi procurorul Laura Kövesi. Apoi, acum circa 3 săptămâni, în momentul în care Băsescu a repetat de suficiente ori zvonurile despre Cristian Buşoi, din interiorul PNL s-a declanşat o strategie de sabotare a propriului candidat (Buşoi). Echipa de sabotori este formată, conform surselor PSnews.ro, din Vasile Blaga, Adriana Săftoiu, dar şi Ilie Bolojan, proaspătul secretar general al PNL, adus de Blaga de la Oradea. Aşa a apărut în ecuaţie obligativitatea un nou sondaj de opinie care să fie făcut începând cu 20 februarie în Bucureşti, pentru a-i desemna încă o dată pe candidaţii PNL în alegeri, la sectoare şi la Primăria Generală. Asta în condiţiile în care Cristian Buşoi fusese votat şi agreat drept candidat de organizaţia PNL Bucureşti. Nu întâmplător, Adriana Săftoiu apare şi ea trecută în sondaj, deşi nu şi-a anunţat oficial intenţia de a candida, nici zilele acestea şi nici în urmă cu 6 luni.

Săftoaica (aşa cum este ea cunocută în PNL) pune în aplicare o strategie pe care a învăţat-o de la mentorul ei, Traian Băsescu – este vorba despre strategia elementului-surpriză: partidul îşi nominalizează un candidat pe post de iepure, iar candidatul adevărat este aruncat în cursă în ziua începerii campaniei. În anul 2000, Băsescu astfel a procedat în campania pentru Primăria Capitalei, iar la prezidenţialele din 2004 la fel, în momentul retragerii forţate cu plânsete din cursă a lui Theodor Stolojan. Adriana Săftoiu a făcut parte în anii 2000 şi 2004 din echipa care a gândit şi a implementat această strategie (câştigătoare, de altfel, pentru Băsescu). Victima reeditării “scenariului Băsescu” este acum Cristian Buşoi, cel care a luat în serios povestea candidaturii, la fel ca Stolojan acum mulţi ani. Stolojan a fost, la rândul lui, sabotat tocmai din interiorul Alianţei DA (de aripa vechiului PD), fiind purtat aiurea prin ţară, obosit şi tracasat tocmai de echipa de campanie condusă, însă, de oamenii lui Băsescu. Pe acest fond, Stolojan a cedat, în final, şi din cauza personalităţii sale slabe. Băsescu a intrat apoi în scenă drept candiatul-surpriză.

Un amănunt ciudat este faptul că în ecuaţia complotului a intrat şi primarul de la Oradea Ilie Bolojan, un important lider al vechiului PNL. Bolojan este cunoscut pentru lipsa lui de “fler politic” şi pare o victimă uşor de manipulat de către Vasile Blaga şi Adriana Săftoiu, pe principiul “prostului util”, bun de folosit şi care crede despre sine că el, de fapt, decide lucrurile importante. Bolojan, însă, nu decide nimic cu adevărat important în partid. Un alt aspect interesant este că, dincolo de scandalul public recent dintre Adriana Săftoiu şi Traian Băsescu, în termeni real-politici, ambii au de câştigat: Băsescu “stă” pe televiziuni, iar Adriana Săftoiu arată că se luptă cu Băsescu, deci este bună de candidat la primăria Capitalei. Cei doi se potenţează reciproc, aşa cum făceau Traian Băsescu şi Victor Ponta în anii trecuţi. Nu trebuie uitat, în treacăt, că Adriana Săftoiu a lucrat la Primăria Capitalei în 2005 şi că mulţi dintre foştii colaboratori ai lui Băsescu (inclusiv celebrii regi ai asfaltărilor din Bucureşti) pot fi regăsiţi acum în aripa PDL din PNL.

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu nu pare interesată de sabotarea lui Cristian Buşoi, deşi recunoaşte uşor vechile metode “portocalii” care îi sunt aplicate acestuia. Actuala situaţie din PNL nu pare să o deranjeze în niciun fel pe Gorghiu, ba chiar îi aduce două avantaje majore:

  1. Îi ţine pe foştii pedelişti ocupaţi cu propriile intrigi pentru Primăria Capitalei şi, astfel, îi lasă Alinei Gorghiu spaţiu de lucru pe restul filialelor şi, mai ales, pe ieşirile politice majore
  2. Gorghiu ştie că oricare variantă este una de pierdere pentru foştii camarazi de arme cu Băsescu: dacă nu se vor impune în faţa lui Cristian Buşoi, vor pierde influenţă în interiorul PNL. Dacă vor câştiga nominalizarea din partea PNL, orice pedelist va fi decapitat de către electoratul bucureştean, indiferent dacă acesta se va numi Adriana Săftoiu sau Cătălin Predoiu.

Din nefericire, rezultatul final va fi decontat de PNL, care are, în acest fel, riscul de a-şi asuma pierderea uneia dintre cele mai importante lupte din primăvara ce vine: Primăria Bucureştiului. Adică exact locul ce ar fi putut să fie câştigat pe baza moştenirii electorale lăsate de Klaus Iohanis noului PNL.

3 comentarii la “Complot în PNL. Gruparea care pregăteşte sabotarea celei mai importante lupte electorale / EXCLUSIV SURSE

  1. Hai ca sunteti de rasul lumii! Incercarea asta de „ranimare” a acestui „ZOMBI” pe nume Busoi arata mai mult decat PENIBIL!

  2. Panarama aia de femie fatala -Adriana Saftoiu – marca PNL, trebuie sa dispara pentru vecie din viata publica – nu numai poliica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *