Luna decembrie readuce Orchestra Română de Tineret în atenţia publicului din Bucureşti, cu un șir de Concerte de Gală, cu mari dirijori, oferind un program divers şi atractiv.
Astfel, prima apariţie va avea loc în Concertul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei, prin Centrul Cultural ARCUB, pe 5 decembrie,la Ateneul Roman, când Orchestra Română de Tineret, dirijată de Tiberiu Soare, ii va avea ca solisti pe doi dintre cei mai straluciti artisti romani, soprana Anita Hartig si tenorul Teodor Ilincăi.
Va urma tradiţionalul concert “Iarna Magică”, organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, din 10 decembrie, de la Ateneul Român, când orchestra va fi condusă de fondatorul său artistic Cristian Mandeal, confrom unui comunicat citat de hotnews.ro.
Pe 13 decembrie este programat un al treilea concert, la Catedrala Sf. Iosif, cu un alt program festiv, Orchestra Română de Tineret fiind dirijată de Cristian Mandeal şi având-l ca solist pe organistul Italian Giorgio Benati, organizatori fiind de această data Institutul Italian de Cultură şi Ambasada Italiei la Bucureşti.
Programul Orchestrei Române de Tineret decembrie Bucureşti:
5 decembrie – Concert de Craciun – Ateneul Român, ora 19
Orchestra Română de Tineret – dirijor Tiberiu Soare
10 decembrie – Concert Iarna magică – Ateneul Român , ora 19
Orchestra Română de Tineret – dirijor Cristian Mandeal
13 decembrie – Concert de Craciun – Catedrala Sf. Iosif, ora 19
Orchestra Română de Tineret
dirijor Cristian Mandeal, solist Giorgio Benati – orgă
