Skip to content
Politică

Condamnarea lui Mircea Băsescu. Victor Ciutacu are aşteptări mari: „Şi la domnul Băsescu cel Traian”… EXCLUSIV

Jurnalistul Victor Ciutacu nu vede cu ochi buni procurorii şi judecătorii din dosarul lui Mircea Băsescu, dar are aşteptări mari în legătură cu fratele acestuia, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Într-o declaraţie oferită, vineri, PSnews.ro, ziaristul a subliniat motivele pentru care nu este tocmai o bucurie condamnarea fratelui fostului preşedinte.

„E contradictoriu. Nu mă bucur, de principiu, când un om se duce la puşcărie (mai ales pentru infracţiuni economice sau de natură economică, iar nu unele cu violenţă), dar remarc faptul că instanţa de la Constanţa a fost relativ clementă cu domnul Mircea Băsescu, în contextul în care DNA-ul i-a cerut şapte ani de puşcărie, respectiv maximul. Sigur: DNA-ul, de obicei, solicită maximul de pedeapsă, la orice infracţiune, la orice inculpat. Totuşi, e bine că instanţele mai cenzurează un pic din elanul DNA-ului. Fapta e faptă, infracţiunea e infracţiune, pedeapsa e prevăzută în Codul Penal… Nu e încă definitivă. Presupunând că rămâne aşa la recurs (dacă va rămâne), dat fiind că domnul Mircea Băsescu are peste 60 de ani (ca fratele domniei sale), să zicem că pedeapsa se va reduce la jumătate. Asta înseamnă vreo doi ani. Domnul Mircea Băsescu a făcut aproape un an, dacă nu mă înşel, cu tot cu arestul la domiciliu, dacă nu cumva a făcut chiar anul. Deci nu va face foarte mult. Oricum, nu e o plăcere. Că te duci să faci un an, efectiv, sau te duci să faci cinci ani tot nu e o plăcere. Sigur: am ascultat-o şi pe Izaura (o parte), în celălalt proces cu Mircea Băsescu – ăla cu «frangranul», cum îi zice ea. Normal că n-are niciun motiv de bucurie, fiindcă, până la urmă, ţiganii au rămas şi condamnaţi, şi cu banii luaţi. Deci pe ei nu-i încântă foarte tare faptul că o să se ducă Mircea Băsescu puţintel la puşcărie, în contextul în care ea a luat vreo cinci ani (dacă nu mă-nşel), frati-su vreo şapte sau nouă… De taică-su nici nu mai vorbesc, c-are şi ăla mai bine de zece ani de făcut… Dar, oricât mi-ar displăcea mie familia Băsescu, nici nu m-apuc, totuşi, să fac sărbătoare în piaţa publică pe motiv că l-a condamnat instanţa pe fratele mai mic al fostului preşedinte”, a comentat Ciutacu.

Întrebat dacă există şanse ca şi alte nume grele din anturajul politic al lui Traian Băsescu să primească sentinţe asemănătoare, realizatorul TV a răspuns: „E, până la urmă, un semnal public. Iar condamnarea nu e mică. De pe margine, e uşor să zici: «Bă, a luat doar patru ani». «Doar patru ani»? Nu «doar patru ani», că patru ani de puşcărie – Dumnezeule! – sunt cât un liceu, cât o facultate, deci nu e deloc puţin. Întorcându-mă la întrebare: da, pare şi o condamnare cu valoare de semnal. Oamenii din proximitatea fostului preşedinte, dintre favoriţii regimului domniei sale sau chiar din familie, nu sunt imuni în faţa legii. Nu ştiu în ce măsură se aplică şi la domnul Băsescu cel Traian povestea asta”.

Totuşi, jurnalistul s-a arătat rezervat în a spune că, odată cu această condamnare a lui Mircea Băsescu, justiţia funcţionează mai bine, dând ca exemplu aspecte mult mai puţin mediatizate din acest domeniu.

„Nu mi se pare că de aici trebuie să vină încrederea în justiţie. Era, după părerea mea, absurd să nu-l condamne, la ce nebunie a fost în povestea asta. Da, bun; acum, şi cu justiţia: foarte multă lume nu înţelege că justiţia nu se referă numai la cazurile penale şi de corupţie pe care le dăm noi la televizor, dumneavoastră pe net şi aşa mai departe. Justiţia porneşte de la divorţ, de la procesul pentru doi metri pătraţi de curte pe care ţi i-a luat vecin-tu sau frate-tu… De la foarte multe lucruri. Sunt milioane de oameni care încă stau pe holurile instanţelor, aşteptând, în zorii dreptăţii, nişte procese care nu au amploarea şi mediatizarea celor la care ne referim noi. Când om merge cu sistemul acolo, se va spune că nu faptul că luăm noi o sută de guşaţi de pe stradă şi condamnăm 97 dintre ei (ca să aibă doamna Kövesi bilanţ fericit) înseamnă că merge justiţia. Justiţie se face de la judecătoria de oraş până la Înalta Curte, pe toate treptele din drumul ei. Asta, că ne încordăm noi la televizor cu nişte unii despre care ni se pare că ne-au furat ceasul de la mână sau că din cauza lor nu merge sistemul de sănătate (că s-au îmbogăţit ei de pe spinarea noastră), asta este o mică parte şi – dacă mă întrebaţi pe mine – nesemnificativă. Dar dă bine la televizor, dă bine în rapoartele internaţionale şi – mă rog – generează, probabil, viitoare cariere politice pentru procurori şi visuri de mărire”, a afirmat Ciutacu.

Nu în ultimul rând, realizatorul TV a criticat faptul că fostul şef de stat nu a fost nici măcar audiat până acum, deşi numele acestuia apare repetat în dosar.

„Continuu să nu înţeleg de ce n-a fost niciodată audiat Traian Băsescu, identificat în toate înregistrările de convorbiri drept beneficiarul final al traficului de influenţă. Habar n-am dacă frate-său Mircea a intervenit la el sau nu pentru Bercea, dar faptul că nici procurorii, nici judecătorii n-au avut această curiozitate e suspect şi jenant. Nu în ultimul rând, prezenţa invocată a lui Băsică în reşedinţa prezidenţială de la Neptun e lesne verificabilă. Cu toate astea, nimeni n-a făcut-o”, a amintit Victor Ciutacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *