Skip to content
Politică

Conducerea Parlamentului a decis calendarul dezbaterii şi votării bugetului pentru anul 2022

news.ro

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 vor intra joi în plenul Parlamentului, pentru dezbatere şi vot, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, după şedinţa Birourilor permanente reunite ale Legislativului.

Potrivit calendarului adoptat în şedinţa Birourilor permanente, parlamentarii au termen până marţi, la ora 12,00, pentru a depune amendamente la cele două proiecte. Tot marţi, de la ora 14,00, este programată începerea dezbaterii bugetelor în comisiile parlamentare, iar joi vor fi discuţiile şi votul în plen.

Guvernul a aprobat, luni, în şedinţă, proiectul bugetului de stat pe 2022 şi proiectul bugetului asigurărilor de stat pe 2022. Ministrul Finanţelor a afirmat că Executivul îşi propune atingerea ţintei de deficit până în 2024, iar deficitul bugetar pe cash se menţine în termenele agreate cu Comisia Europeană în procedura de deficit excesiv, respectiv 5,84% din PIB.

Adrian Câciu a mai declarat că proiectul de buget pentru anul 2022 aprobat luni de Guvern a avut toate avizele necesare în prealabil, inclusiv avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El a adăugat că avizul CES este unul negativ, însă este unul consultativ, iar Consiliul Fiscal a avut o opinie pe proiect pe care o consideră pertinentă. Administraţia Prezidenţială a precizat că propunerile de buget pentru anul 2022 ale instituţiilor din domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale au fost avizate cu acordul individual al membrilor CSAT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *