Skip to content
Politică

Confruntare în filialele liberale din Sud-Estul țării. Cine se luptă pentru controlul PNL Călărași și PNL Ialomița

Inquam Photos / Octav Ganea

Lupta internă din PNL dintre premierul Florin Cîțu și președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban a intrat în linie dreaptă. Ambii competitori caută să obțină un sprijin cât mai larg din partea filialelor liberale din țară. Cu toate acestea, în interiorul acestor filiale se duc de asemenea bătălii importante.

Ialomița

Filiala PNL Ialomița este condusă la nivel interimar de Dragoș Soare, care îndeplinește și funcția de edil al Sloboziei. În cursa internă acesta va candida pentru un nou mandat, însă nu va fi singur. Presa locală scrie că în cursa pentru șefia PNL Ialomița s-a înscris și deputatul PNL Luminița Barcari. S-ar părea că înscrierea acesteia în cursa internă s-a produs după o serie de întâlniri cu primarii liberali din județ. La alegerile locale din 2020, Ludovic Orban a susținut candidatura lui Dragoș Soare în fruntea primăriei din Slobozia, însă momentan edilul nu a luat o poziție clară în competiția din interiorul PNL. Pe de altă parte, Luminița Barcari este o susținătoare declarată a lui Ludovic Orban în confruntarea sa cu Florin Cîțu pentru șefia PNL.

Toate filialele din cele 66 de localități ale județului Ialomița își vor alege liderii locali în decursul lunii iunie și la începutul lunii iulie. Conferința județeană de alegere a președintelui se va desfășura pe 16 iulie.

Călărași

La Călărași PNL are în fruntea sa pe Emil-Florian Dumitru. Totuși, presa locală scrie că acesta, ales deputat în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2020, nu va candida pentru un nou mandat în fruntea PNL Călărași la conferința județeană programată în luna iulie. Decizia ar fi fost luată chiar în urma unei consultări pe care Dumitru a avut-o cu actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. În aceste condiții, șansele cele mai mari pentru șefia PNL Călărași ar reveni senatorului liberal Ciprian Pandea. Acesta din urmă este un susținător al lui Ludovic Orban. Pandea a scris recent pe pagina sa de Facebook că: “Mandatul președintelui Ludovic Orban ne-a arătat tuturor că doar cu implicare, cu dialog constant cu fiecare membru și fiecare organizație, cu responsabilitate și echilibru, poți fi acel lider de care un partid are nevoie pentru a răspunde așteptărilor oamenilor. Sunt pregătit să construiesc alături de președintele Ludovic Orban și de PNL Călărași în următorii patru ani”.

La nivelul organizației municipale, competiția se dă între Dragoș Coman, susținut de Ludovic Orban și Daniel Purcărea, sprijinit de actuala conducere a organizației locale.

Competiția internă din Călărași și Ialomița va fi importantă pentru viitorul dinamicii confruntării interne din PNL dintre tabăra Orban și tabăra Cîțu. Principala strategie a celor doi este să atragă sprijinul cât mai multor lideri locali liberali. Astfel, bătălia de la nivelul filialelor PNL reprezintă o fază intermediară importantă în contextul mai larg al confruntării dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu. La nivel strategic, premierul a reușit să puncteze până acum în câteva filiale importante din Transilvania, însă actualul președinte al PNL are sprijinul multor filiale din Sud-Estul României. Confruntarea se va tranșa în luna septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *