Contactat de PS News, politologul Remus Ștefureac, director al INSCOP Research, este de părere că indiferent de avantajul pe care l-a avut Dacian Cioloș după primul tur al alegerilor interne din USR PLUS, se poate produce oricând o răsturnare de situație dacă Dan Barna „va reuși să mobilizeze în turul doi membrii de partid care n-au votat în primul tur”.
„După primul tur, al cărui rezultat a fost o surpriză, a părut că domnul Cioloș se detașează, părut a fi favorit la câștigarea alegerilor. Pe de altă parte, am văzut și o mobilizare destul de intensă a susținătorilor domnului Barna și cred că rezultatul final va depinde foarte mult și de rata de participare la votul intern al membrilor USR. Altfel spus, dacă echipa Barna va reuși să mobilizeze în turul doi membrii de partid care n-au votat în primul tur, ar avea o șansă să răstoarne previziunile de după turul întâi. Sunt multe necunoscute și pentru USRPLUS, e un sistem nou. Eu salut acest vot care aduce peste 35.000 de membri de partid care își aleg președintele. Mi se pare foarte democratic și cred că toate partidele ar putea să preia cumva și să învețe din acest model pentru a evita situații pe care le-am văzut recent la partide mai mari. În acest moment nu cred că există un favorit cert, bătălia este foarte strânsă și aceasta ar fi concluzia principală”, spune Ștefureac.
În cazul candidatului cu cele mai puține voturi, politologul susține că acesta „va rămâne un membru al USRPLUS și cam atât”.
„Întotdeauna ne putem gândi că ar putea fi cooptat în echipa câștigătorului, însă au fost destul de multe asperități în aceste săptămâni între Dacian Cioloș și Dan Barna, astfel încât mi-e greu să îi văd într-o concordie. Cred că deznodământul va fi dat de cel care va câștiga alegerile, de cel care își va forma propria echipă și care va orienta activitatea USRPLUS în funcție de programul pe care l-a prezentat membrilor de partid.
Mă feresc să fac orice pronostic pentru că, deși aparent domnul Cioloș ar fi favorit, oricând într-o mobilizare mai bună a votanților USR, care sunt mai numeroși decât cei ai PLUS, lucrurile se pot schimba”, conchide Remus Ștefureac.
Vineri seara se va încheia cel de-al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea preşedintelui USR PLUS.
După primul tur, încheiat pe 23 septembrie, au rămas în competiţie copreşedinţii USR PLUS Dacian Cioloş şi Dan Barna.
În cadrul primului tur şi-au exprimat opţiunea online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total). La momentul respectiv, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%).
Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS, care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.
