Consiliul Concurenței a câștigat definitiv și irevocabil procesul cu OMV Petrom prin care compania petrolieră a contestat amenda primită în 2011, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, instanța a decis reducerea amenzii de la 366 milioane de lei la 297 de milioane de lei.
Consiliul Concurenței a câștigat irevocabil și procesele cu MOL România, Rompetrol Downstream SRL și Eni România.
Amintim că, la finele anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Aceasta a fost cea mai mare amendă dată în istoria Consiliului Concurenței.
OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinării Petrom și Petrom V, a fost amendată cu 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing a luat o amendă de 137,2 milioane de lei, Rompetrol Downstream a primi o sancțiune de 159,5 milioane de lei, Lukoil România a plătit 136,8 milioane de lei, MOL România — 80,2 milioane de lei, iar Eni România — 11,1 milioane de lei, scrie romaniatv.net.
