Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: 15 amenzi de 7.000 de lei pentru participanţii la o înmormântare

Facebook

Cincisprezece amenzi, în valoare de 7.000 de lei, au fost date de poliţiştii constănţeni pentru organizatorul unui cortegiu funerar şi pentru 14 participanţi la acesta, care nu purtau mască de protecţie.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii au făcut cercetări după apariţia unor imagini legate de un cortegiu funerar în municipiul Constanţa.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini cu privire la un cortegiu funerar care se deplasează pe raza municipiului Constanţa, precizăm faptul că poliţişti din cadrul Secţiei 5 s-au sesizat din oficiu, iar la faţa locului au ajuns mai multe echipe de poliţie şi jandarmi constănţeni, precum şi poliţişti locali, care au îndrumat persoanele să respecte măsurile legale stabilite pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2„, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că poliţiştii au trecut la identificarea celor care nu s-au conformat indicaţiilor, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care una pentru organizatorul evenimentului, un bărbat de 45 de ani, şi 14 pentru participanţii care nu purtau mască de protecţie. Potrivit News.ro, poliţiştii continuă activităţile de sancţionare, pentru ceilalţi participanţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *