Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: 20 de irakieni, cu vârste cuprinse între 13 şi 25 ani, găsiţi de poliţiştii de frontieră la marginea unei păduri

Douăzeci de irakieni, cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră constănţeni la marginea unei păduri, ei declarând că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Garda de Coastă a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că în 11 octombrie, în jurul orei 18.00, acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov au descoperit în apropierea frontierei de stat, la marginea unei păduri dintre localităţile Esechioi şi Ostrov, 20 de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

„Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei, iar în cadrul primelor verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 19 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, şi un minor în vârstă de 13 ani. La cercetări, aceştia au declarat că au încercat să intre ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicat.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Irakienii vor fi predaţi, luni, autorităţilor din Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *