În contextul alertei create de coronavirus, conducerea Aeroportului din Constanţa în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi cu Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, a implementat un plan complex de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului: triaj epidemiologic, verificarea temperaturii pasagerilor cu termometre non-contact, solicitarea de a completa formularele tip cu informaţii referitoare la zonele în care s-au deplasat şi persoanele cu care au intrat în contact pasagerii.
„De asemenea au fost distribuite pasagerilor materiale informative referitoare la Covid-19 (Card de alertă) cu reguli şi măsuri obligatorii de urmat”, transmite conducerea Aeroportului.
Operarea tuturor aeronavelor se face cu respectarea strică a măsurilor obligatorii de igienă impuse de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, scrie adevarul.ro.
„Menţionăm că în această perioadă nu sunt operate zboruri directe din/către zonele declarate cu risc. Până la momentul actual nu a fost identificat nici un pasager care să prezinte simptome specifice infectării cu Covid-19 iar activitatea aeroportuară se desfăşoară în condiţii normale”, se mai arată într-un comunicat transmis de Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” Constanţa.
