Skip to content
Politică

Constantin Iacov (PRO România): O nouă lovitură „devastatoare” marca PSD!

Facebook/Constantin Iacov

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Constantin Iacov, secretarul executiv al PRO România, ironizează noul transfer politic făcut la Braşov de social-democraţii conduşi de Marcel Ciolacu.

PSD ne-a dat o „lovitură devastatoare” la Brașov, unde a reușit să racoleze patru membri. Ne pare rău pentru cele patru voturi pierdute în săptămâna alegerilor și vom încerca să ne refacem handicapul creat de PSD. Probabil că așa se așteaptă PSD Brașov să reacționăm la evenimentul major pe care l-au organizat, pentru a prezenta într-o conferință de presă ceea ce ei cred că ar fi cele mai tari achiziții pe care le-au putut face de pe piața transferurilor politice. Au anunțat “100 de oameni minunați”, dar la ușă le-au venit doar patru.

PRO România a pierdut, într-adevăr, patru membri proveniți din ALDE, dar mutarea făcută de PSD la Brașov este departe de a avea impactul major care ar necesita un anunț de presă. PRO România are 9,3%, potrivit ultimului sondaj de opinie realizat la nivel național.

Cota de apreciere în rândul electoratului ne onorează, iar faptul că PSD se simte amenințat pe partea stângă nu face decât să ne bucure. Cu două zile în urmă, un episod similar s-a întâmplat la Craiova, unde primarul Lia Olguța Vasilescu anunța un fake news legat de 400 de oameni racolați de către PSD, în mod real fiind doar 11 persoane. Suntem curioși: oare ce organizație PSD și-a programat să anunțe, peste două zile, achiziții fictive de sute de membri?„,  se întreabă retoric secretarul executiv al PRO România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *