Skip to content
Politică

Consultarea online privind proiectul „România Educată”, lansată de Președinție

Administraţia Prezidenţială a lansat, vineri, consultarea online din cadrul programului „România Educată”, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, care conţine şi un chestionar cu privire la domeniul educaţiei, direcţiile în care ar trebui investit şi tipul de educaţie pe care ar trebui pus accentul.

Consultarea exploratorie este menită să identifice posibile soluţii de adaptare a educaţiei şi cercetării româneşti la tendinţele naţionale şi globale la orizontul anului 2030, în scopul de a fundamenta viziunea şi obiectivele de ţară (2018 – 2030), informează Administraţia Prezidenţială, potrivit romaniatv.net.

Platforma poate fi accesată pe site-ul www.romaniaeducata.eu.

„La baza oricărei reforme, strategii, legi sau norme de aplicare stau oameni. Suntem peste 4 milioane de elevi, studenţi, cadre didactice şi cercetători. Dacă adăugăm familiile şi potenţialii angajatori vorbim deja despre jumătate din populaţia ţării direct implicată şi vizată de situaţia sistemului de învăţământ. Nu în ultimul rând, cred că întreaga societate are un interes legitim în a contribui la evoluţia educaţiei şi cercetării româneşti”, se arată în mesajul şefului statului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *