Skip to content
Politică

Continuă fierberea în PNL. Un baron PDL spune „pas” şedinţei

oltenasul.ro

Continuă fierberea în Partidul Naţional Liberal (PNL). Un baron provenit din fostul Partid Democrat Liberal (PDL) spune „pas” şedinţei de sâmbătă a formaţiunii politice.

Este vorba despre preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava şi prim-vicepreşedinte al noului PNL, Gheorghe Flutur. El ar fi refuzat să preia atribuţiile lui Vasile Blaga, nu va participa, sâmbătă, la şedinţa în care se vor reuni foştii democrat-liberali pentru a alege viitorul copreşedinte al PNL, întrucât pleacă la un târg în Germania, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Conform surselor citate, Gheorghe Flutur urmează să conducă o delegaţie din judeţul Suceava care pleacă la Munchen, în Germania, pentru a participa la un târg de investiţii în parcuri industriale.

Participarea la acest târg a fost decisă de Consiliul Judeţean Suceava în luna august, iar din delegaţie fac parte şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, ai Universităţii „Ştefan cel Mare” şi ai Primăriei Siret, care vor prezenta oportunităţile de investiţii în judeţul Suceava.

Viitorul copreşedinte al PNL va proveni din rândul prim-vicepreşedinţilor fostului PDL, declara, vineri, secretarul Executiv al liberalilor, Cristina Trăilă, potrivit căreia sâmbătă, la ora 15:00, va avea loc o şedinţă, urmată de o întrunire a Biroului Politic al PNL pentru a valida noul copreşedinte.

Surse din PNL declarau, vineri, pentru agenţia citată, că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *